REVINO, CĂLĂTOR STELAR

Revino, călător stelar !

Tu, oboseala las-o la o parte !
Din aşternut de cimitir te scoală
şi trei vieţi de calendar
să îmi fii muza
din noaptea cea de smoală !
Eşti obosit de-atâta somn
de aşteptare,
ca sfinţii care-aşteaptă pe pereţi
o-nchinaciune de la fiecare
din noi, spre liberare !

Revino, călător stelar,
în toamna-mi cestei vieţi !  

Pornit-au de demult,
strămoşii mei,
de la Adam şi Eva
tot încoace,
să lege firul timpului în noi,
când pui ieşind
lăsam oul găoace...
Din Non-Fiinţă,
oul cosmic---spirit prim---
'n esenţa sa toată diversitatea :
cuptorul alchimiştilor,
sânul matern,
hrană-conflict renaşterii
---duel de-a expanda
totalitatea...
aşează haosul,

Tu, călător stelar !

Vino, să mergi cu mine mai departe,
spre alte ere ne-om plimba prin moarte...
trecerea noastr-om scrie-n acea carte...

Revino, călător stelar !

30 dec 2015
Mara Emerraldi

ÎNCERCĂRI

Am încercat...
să te luminez,
spre a fi lumină-n noaptea-n
care te-ai înfăşurat...
de o comoditate cosmică,
odihnitoare.

Am aprins stele pe cer pentru tine.
Am intrat în copca gheţii
pentru a-ţi aduce peştişorul auriu,
care îndeplineşte dorinţe.
Am pus zorile pe pervazul ferestrei tale,
dar tu,
tu,
nu vrei să vezi nimic, decât pustiu.
Am pus vântul să-mi adie numele
şi să-l sune frunzele încărcate până la explozie
de verde.
Din frumuseţea copacilor ce-s înfloriţi
înfiorări de anotimpuri să-ţi tresară
simţurile căzute în lumea de naniti.
Am zis soarelui să-ţi mângâie blând chipul,
oglinda să-ţi redea căldura lui din ziuă.
Privirea nu-ţi cuprinde-n văzduh decât nimicul
în care zboară roşul, o singură aripa.
.............................................................................
Văd mica floare smulsă-n furtuna 'cestei vieţi,
Purtată de alean se-îndreaptă-n înălţime.
Mângâie Kogaionul şi brazii lui semeţi,
Atinge fruntea sacră cu stâncile-i divine.

29 dec 2015
Mara Emerraldi

CANTEC DE AJUN

Să te colind în seara sfântă de Ajun,
Să fii o gazdă primitoare !
Îţi aduc veste bună şi gând bun,
În prag ţi-oi spune despre marea sărbătoare.

Te-oi colinda duios şi plin de bucurie,
Pacea, Lumina ţi-oi cânta-o-n prag,
Tresalte-ţi inima în piept de veselie,
Că s-a născut Iisus Hristos, Fiul cel drag.

La brad împodobit să mă pofteşti în casă,
Să cânţi cu mine, gazd-atâta am să-ţi cer,
Cum Maica Sfântă far-a fi mireasă,
Ne-a slobozit de întuneric şi de ger !

Slavă să-i înălţăm Maicii şi lui Iisus,
Al nostru cântec fie mulţumire !
Slavă să ridicăm la Domnul cel de sus,
Că ne-a trimis pe Fiul Sfânt spre mântuire.

Gazdă, în sear-această amândoi cântăm,
Colinde pentru Steaua care ne veghează.
Inima este patu-n care-l legănăm
Pe cel ce viaţa noastr-o luminează.

25 dec 2015
Mara Emerraldi

SĂ ŞTII

Să ştii,
am fost
triantáfyllo,
o roză
aprinsă de focul vieţii
şi jocul dragostei.

Să ştii,
că am fost zbor
---tu îmi erai aripi---
şi...
amândoi am învăţat
lecţia
---Exaltarea iubirii .
Ni se umpleau plămânii,
inima, creierul,
toată fiinţă noastră
de mirajul vieţii,
fiindu-ne unul altuia
oxigenul .
---Te inspirăm,
mă inspirai,
expirăm dragoste.

Să ştii,
că după treizeci de file
trecute,
iată-mă,
un mac necesar,
care
prin adormire
dau forţă
mie-mi,
spre ajutor rodului
cuvintelor.

22 dec 2015
Mara Emerraldi

ANOTIMPURI

Fie-ţi mângâierea mea,
adierea-ţi de care ai nevoie,
a verii incandescente
ce-ţi clocote dorinţele în suflet !

Când iarna îţi ninge domol
a reveriei minte,
expiraţia mea fie viscolul
ce-ţi împrăştie gânduri
pentru piesa muzicală !

O, expiratie ...
o, ce inspiraţie
---parfum de primăvară şi cireşi înfloriţi !

Verdele crud al vieţii,
 ajuns albul curat al petalelor
spre bucuria rodului
în toamna aurie !

Înţelepciune
în atâta dragoste pentru viaţă !

12 dec 2015
Mara Emerraldi

SUNT INTERVALUL (n+1)

Sunt doar o porţiune de timp !

Sunt un interval matematic !
Un interval deschis
venit din minus infinit,
şi mă îndrept,
eu, ,,n" fiind,
spre ,,n+1",
pentru completarea-mi...
Iar,
dacă si numai dacă ,
acel 1 potrivit,
îl găsesc să mi-l adun
din mulţimea numerelor
raţionale sau...
iraţionale,
atunci,
oricât de raţionali am fi,
prin metoda absurdului,
sau o alta,
neînţeleasă şi neexplicată
până acum,
noi numerele,
ne pierdem raţionalitate,
devenind,
absurd de nebuni,
nebunii infinitului
cu plus,
ce rupem ordinea matematică a exactităţii,
a simpului calcul...
Ne urmăm noile leme
---leme ale inimii.
O nouă ordine
---fără ordine---
cu alte teoreme
---spectacole grandioase---
care atrag şi reţin atenţia adunării,
demonstrând cum...
,,n+1" sunt infinit.

E plin infinitul de nebuni îndrăgostiţi !

11 dec 2015
Mara Emerraldi

MINUNE-ŢI SUNT, IUBIT ÎMI EŞTI

O, sunt minunea ta
ce mă înalţ de atâta dragoste ce-ţi port!
Sunt minunea cu aripi...
în bătăi ample
îţi umplu visele cu zbor,
---zborul nostru---
în imensitatea spaţiului
a spaţiului nostru,
inserţiune în timp,
timpului nostru...

Am umplut văzduhul de noi, iubite !

La slobozirea spre înalturi
îngerii ne-au deschis drum de stele,
presărat cu gânduri de culoare roşie...
Atunci,
vibram odată cu muzică sferelor...
noi intonam imnul dragostei,
apoi...
psalmul păcii
şi-a împăcării cu sine,
a împăcării cu noi.

Ştii, iubite,
simţirea aceea de finire a nemărginirii,
a prinderii timpului într-o buclă,
acolo,
în inima noastră
--- căci nu mai erau două, ci una singură---
cu un nod strâns, strâns...
inima aceea care...
bătea...
... şi bătea...
tare, de se-auzea...
hăt...departe,
până la mine şi la tine,
puternic, de o simţeam
amândoi căci eram unul...
...aceea, a noastră,
ţinând ritmul pulsului universului...
...aceea,
care reverbera în sufletele noastre,
---până de dincolo de noi,
noi, unul singur---
prin împărtăşirea cărnii cu iubire.

Mai ştii, iubite
cum surâdeau împăcaţi zeii,
când le tulburam somnul cu râsul nostru?

O, minune ce-ţi sunt...
iubite ce-mi eşti !

10 dec 2015
Mara Emerraldi

CU TINE

Cu tine, fiecare zi mi-e primăvară.
Cu tine, ploaia mi-este rod, belşug.
Cu tine, lun-apare în fiece seară.
Cu tine, zorii greu ajung amurg.

Cu tine, somnul de dimineaţă e himeră,
Noi ne-aruncăm acolo-n mreajă lui...
În vis plutim, cu noi o-treagă sferă...
Suntem numai ai noştri şi-ai Universului.

O, ce frumos îmi împleteşti raze de soare !
În taină nopţii stă ascuns la tine-n piept...
Eu strălucesc de-atâta-nfiorare...
Din lumea noastră nu, nu vreau să mă deştept !

Mi-e teamă de bătrânul timp, de şobolani...
Unul roteşte roata, ceilalţi rod
Clipe ferice--- amintiri de ani...
Din viitor iluzii fac un şubred pod....

Cu tine, strâng a fricii negre umbre,
În braţe-ţi mă ascund, la al tău piept...
Alungi, dispar acele gânduri sumbre...
Eu cerc să uit de timpul cel nedrept...

4 dec 2015
Mara Emerraldi

VIOARA MUTĂ

Eu sunt vioara ta,
tu eşti arcuşul meu.
Fără tine sunt incompletă,
fără tine nu pot vibra.
Simfonia dragostei tace,
aşteptând să ne unim sufletele
că vraja muzicii să se audă.
Aşteaptă Universul cântul nostru ...

Unde eşti, iubite,
că nici jalea nu mi-o pot striga fără tine?

Surprind câte-o privire
întrebătoare, mută,
de ce tac?
...uneori mai primesc câte-un bobârnac
şi-atunci ţip...
şi-aştept altul să pot ţipa din nou,
...ca o sfântă descătuşare,
ca o eliberare,
scurtă ce-i drept,
apoi...
să pot adună iar,
...si iar,
 tăcerea notelor neauzite.

Sunt vioara mută fără tine, iubite !

3 dec 2015
Mara Emerraldi

ŞI-ATUNCI...

Prin însăşi natura mea,
a ceea ce sunt necesară
pentru tine,
în totalitatea nuanţelor
şi notelor mele caracteristice,
mă declar corespunzătoare,
dacă nu,
identică ,
cealaltă jumătate a ta.
Şi-atunci,
ia-mă,
dacă vrei,
ca pe-o definiţie,
iar eu am să mă demonstrez ţie
ca o teorema,
---asta în cazul
în care nu vrei să mă accepţi
ca pe un sărut
---lemă.

Ajungându-mă la...
punct,
îmi vei vedea alte valori .
Şi-atunci,
dintre toate valenţele,
mă vei pune
la dreapta notei muzicale,
spre a-mi prelungi şederea
cu încă o jumătate din valoarea mea.

Şi-atunci...
voi fi...
suspans !

1 dec 2015
Mara Emerraldi

NOI---BALANSUL IUBIRII

Fără-nceput,
fără sfârşit...

Demult,
din ce-a venit,
într-un demult...
demult trecut,
am apărut scânteia,
ce-a înteţit focul lăuntric
al marii iubiri,
arzând vălvătaie,
cu braţe de foc ridicate,
întru purificare,
spălând şi...
curăţind
cu lacrimi
bucuria cunoaşterii,
a ceea ce sunt,
a ceea ce eşti,
prin explorare
în cenuşa viitorului şi
în cea a trecutului,
spre aducere aminte
de noi.

Am văzut că sunt
pasărea în flăcări,
în dorinţa ei de viaţă,
născându-se şi
inaltandu-se,
pentru eliberare prin iubire,
ca petala de mac,
în vâltoarea stihiilor...
Te-am văzut că...
eşti fluturele,
ce-mi poartă pe aripi
culoarea viselor...
tu, cel născut
dint-un ou,
Non-Fiinţă,
care te-ai despicat,
creând elementele...

Noi--- verbul kreno,
cei care exersăm balansul...
superiori prin modestia
guvernării noastre.

29 nov 2015
Mara Emerraldi

DILEME

Câtă nemărginire de dincolo de noi
Şi câte universuri, oglinzi ce-s paralele !
Încorsetaţi în griji ajungem drept gunoi,
În vintrele ţărânei ajunge-a noastră piele.

Din mintea luminată din fulgere de gânduri ,
Cuvântul inimii pleacă în sus, mai sus.
Dorinţe, idealuri, măriri fără de rânduri,
Inclus măruntul mult, dar  tare greu de spus .

Lapsus ce nu dă pace, ce-ntruna zgândăreşte
Spectacolul terestru--- suportu-i pe-o corună,
Misterul vieţii-al şti, adâncuri scormoneşte,
Taine spre-a dezlega, omul se pune-arvună .

Idei amestecate-n cercetători lunatici,
O gloată de atomi din microunivers,
Triumfători îşi poartă victoria, emfatici...
Un rezultat ce-ajunge banalul fapt divers...

Şi fiecare stea ce pentru noi se naşte ,
La fiecare scâncet ce sună prima dată,
O Tinkerbell aievea din zâmbete renaşte,
Mama fiindu-i Eva, făcută dintr-o coastă.

Numele lui Adam purtat e peste timp
De Făt-Frumos chemat din mărginirea zării.
Timp-spaţiu străbătu 'mbracandu-le în nimb,
Din Valea interzis-auzind glasul chemării.

Paşii grăbiţi se-ndreaptă tainic spre alte sfere,
Cu mintea sprijinind marea boltă cerească .
Scânteia din amurg ofrandă să-i confere
Fecioarei, care vrea traseu-i să-nsoteasca.

Astfel, scriind istorii cu micile destine
Prinse în colivii,  la zbor ele visează...
Coloana-n infinit ce soarele-l susţine
Lumina şi căldura-n adânc reverberează .

......................................................................................

Puncte materiale-n destine în mişcare,
În demonstraţii stranii din ample teoreme,
Aplauze finale, minune şi splendoare,
La figurat sunt toate dileme în poeme .

22 nov 2015
Mara Emerraldi

CAII VERZI PE PERETI

Mi-am propus
să caut,
să umplu sufletele oamenilor,
fiecare după a lui trebuinţă !

De-acolo,
de unde muzica îngerilor sună,
e greu să prinzi caii verzi de pe pereţi,
să-i îmblânzeşti,
că să le poţi umbla prin coama nopţii,
pentru a-i vedea strălucirea de argint
--- asta numai dacă le-ai dat să mănânce din palmă,
jarul acela în care musteşte viaţa,
jarul din coloana cea fără de sfârşit,
ce se înalţă...
mai sus...
tot mai sus...
ca zborul unei păsări phoenix,
ce-şi poartă încă metamorfoza purificării.

Şi nu-i aşa,
că pe sunete celeste,
se pogoară prin foc,
în jurul cristelniţei lumii
menirea de a îmblînzi neastâmpărul hoatic,
spre-a-l domoli,
cum se aseaza cuminţi
zorii trandafirii a unei zile de primăvară,
în sufletul cel obosit
de-atâta căutare de sine ?
Şi nu-i aşa,
că din atâtea câte sunt
alegem,
de cele mai multe ori,
estetica urătului spre a găsi frumosul ?
Şi nu-i aşa,
că murim viaţa noastră,
spre a ieşi la lumină,
să putem vedea caii verzi pe pereţi
cum pasc din aurul soarelui ?

Nu-i aşa, că...
vrem să fim caii verzi pe pereţi ?

17 nov 2015
Mara Emerraldi

ÎN TOAMNA ASTA AM AJUNS... CUVÂNT

În toamna asta prea multe emoţii funeste ! 
Prea mult foc pe-afară şi jar în suflete ! 
Durere atroce, ce pute de la distanţă a măcel. 
În toamna asta, oameni pier în jocul puterilor. 
Emoţii de toamna cu miros de ars şi cenuşă, 
De-atâta foc, ce nu-i din frunzele portocalii. 
E-a iadului clocot, în care suflete pure 
Se-nalţă odată cu rugi îndreptate spre cer. 
De mult preabine se-ntoarce spre semăn cu ură 
Acel ce în jocul nebun al plăcerii se crede un alt Dumnezeu. 
Hrăneşte cu plumbi plăpânda făptură, 
Să-i tragă la cantar dragostea de frate, 
Când rânjind şi-o împarte la masa ruletei ruseşti. 
De nu-s eu în bătaia puştii, e mama... 
E tata ... ce se topesc ca fulgul zăpezii 
De căldura dragostei ce mi-o poartă în ei, 
Uitând că-s din a credinţei lut însufleţit. 
Perduti de iubirea divină, doar fraţii ajung 
Din zmei, acele unelte dezorientate... 
Şi merg pas cu pas pe drumuri de-atei. 
În toamna asta ne unim în durerea norilor gri, 
Ce plâng obida noastră, privită de sus, 
Dăruind-o ca un leac, spre înnodare-n barbă, 
Spre scurgere-n pământul din care ne-am rostit...

În toamna asta am ajuns... Cuvânt.

15 nov 
Mara Emerraldi

POETULE ...

Poetule, adună-ţi, tu, degrabă rimele 
Şi îţi măsoară paşii pe hârtie, 
Priveşte şi surprinde de-aproape clipele, 
Apoi, aşternele frumos în poezie !

Să treci acolo, cum zboruri de cocoare 
Roata când o-nvârt, înnoadă sus pe cer, 
Zâmbetul timpului, în raz cea de soare, 
Şi-odată cu acesta, al vieţii lung mister .

Poetule, să treci, tu, cântul doinei de alean 
Şi jalea ei de ai s-o poţi reda 
Să-i scrii credinţa, cum are-orice mirean ! 
Să scrii, să vadă cerul şi cine-o mai vedea !

Să cânţi în versul tău, o, drag poet, 
Cum bucuria celor doi iubiţi 
Ajunge subiectul unui nou cuplet, 
Ce par de-o veşnicie-ndragostiti.

Ştii, tu, poetule, furtuna s-o mai treci, 
Tabloul frunţii pe care norii grei 
Îi brazdă-n toamnă gânduri cu poteci, 
Echilibristică să faci de vrei, ori de nu vrei !

Poetule, să scrii tot ce-ai să crezi, 
Căci multe sunt de spus, aşa în scris... 
Timpu-mi s-a scurs... tu multe ai să vezi... 
E greu să fii poet... eşti ca şi un proscris !

15 nov 2015 
Mara Eemrraldi

ODĂ GÂNDULUI

Cu gândul m-am eliberat şi-am învăţat să zbor ! 
M-am înălţat cu el, în slăvi, spre soare. 
Trecut-a mări şi munţi, putere făr' motor, 
Pe-a aripa lui venit-a cea dintâi înfiorare.

Am mângâiat cu gândul seninul de aproape, 
El semiluna nopţii tainic mi-a ascuns-o-n sân... 
Ca sângele năvalnic gându-mi porni spre ape, 
Să presure, pe unde, luciri din curcubeul zân.

A coborât, apoi, în neguri de păduri, 
Răcoarea lor mi-aduse pe-a clocotului sânge... 
Gându-mi spaţiul măsoară fiindu-i drept măsuri 
El timpul îl opreşte în lacrima-mi ce plânge.

Tu, dulce amintire te-ai închegat în suflet, 
Mărite Gând --- forţă universală ! 
În orişice suflare-mi îţi simt uşorul umblet, 
Când hoinăreşti cu mine în lumea cea stelară...

Străbatem lumi celeste, esenţ' filosofale, 
În matematici pure găsim sunet de liră... 
Şi despicăm istorii cu epoci triumfale, 
Tu, gând, mi-aşterni pe chip când zâmbet... 
când altul ce se miră...

Putere ce exişti în slujba omenirii, 
Unică, creatoare de la-nceput de ere, 
Te-aşez tăcut pe foaie --- odă descoperirii, 
Tu, gând ,ce-ai pribegit cu mine-n alte sfere.

14 nov 2015 
Mara Emerraldi

O, VEŞNIC TÂNĂR

De când mă nasc, 
eu neschimbat rămân. 
Doar lutu-şi schimbă-n fugă-nfatisarea, 
sub mângâierea tandră-aspră a timpului 
---el cărnii fiind stăpân--- 
tot modelează 
un om 
ce-i... veşnic tânăr. 

Ce-i viaţa? 
...o floare, 
atâta de gingaşă ! 
Răsare din iubire, 
spre-a respira iubire, 
când inspirând Iubirea 
din înălţări divine 
îşi varsă strălucirea 
să lumine în mine . 

Rămân, 
o, veşnic tânăr ! 
Un suflet de copil... 
...şi port această taină 
pe steaua mamei Geea, 
în care tot renasc 
'ntr-un ciclu inutil, 
căci sunt la fel de tânăr... 

...Şi viaţă e scânteia ! 

4 nov 2015 
Mara Emerraldi

ULTIMA IMAGINE

Din atâta bucurie si fericire
strânsă la un loc,
a rămas multă suferință si cenușă,
trecute prin groaza scurtelor momente lungi...
cât o eternitate.
Dansand ei ardeau in văpaie,
macabrul dans al morții,
ultimul fiind,
ce pe unii i-a ridicat la cer
pe-o scara de flăcări.
Îngerii au intins mâinile-aripi
spre ei,
cei care s-au înălțat
sa-si găsească visele in Rai.
Au lăsat iadul in urmă,
cu strigăte lui prelinse
in lacrimi indoite cu sange,
pe fețele descompuse de para focului.

E ultima imagine a vieții,
a fericirii,
a bucuriei,
metamorfozata.

2 nov 2015
Mara Emerraldi

NU MĂ UITAŢI

Nu mă uitaţi,
ci îmi trimiteţi dorurile voastre,
pe-a lacrimei uscare,
s-o sorb,
ocean să-mi fie de visare,
care străluce-n razele de soare !
Rămână-vă doar sarea din picătura mică,
să strângeţi cristalele
rămase-n urma-i
pe un obraz
ca marmura de albă.

Nu mă uitaţi,
căci nu mă chem uitare,
ci am rămas cu voi,
în pulberea de sare!

Acum,
să-mi daţi numele florii
ce-şi ţine mărgăritarele îndreptate
spre inima şi sufletul vostru,
şi-alături de albul praf
să ştiţi
că mă mai puteţi simţi inspirând parfumul lăcrămioarei.

Mă mistui odată cu flăcările toamnei,
iar până-n primăvară
mă va arde zăpadă iernii
din care voi păstra culoarea
până-n anotimpul meu
ce va să vină...
eu să îmi fac veşmânt curat
pentru botezul renaşterii în voi,
fiind amintirea
de care o să aveţi grijă,
ca de cea mai scumpă comoară !

Nu mă uiţi,
voi fi pheonix din cenuşa dansului morţii !

3 nov 2015
Mara Emerraldi

ÎNCĂTUŞAREA FIINŢEI

Atâta suferinţă este strânsă...
pe chip, nici tristul zâmbet n-a rămas.
'Ntre caudine furci fiinţa-mi e cuprinsă...
Mă simt al numanui, un suflet de pripas .

Am gust amar şi acru de-atâta zvârcolire,
o viaţă-n care zorii nu-s bucurii, ci chin...
Rătăcitor spre stele, destin spre regăsire,
să umple golu-acesta de praznic în festin...

Încătuşat în trupul frumos care apasă
povara grea pe suflet--- pământul în spinare...
În plină strălucire de Univers, de-acasă,
stă-ngenuncheata fiinţa, de viaţa-ncatusare...

Mi-e sufletul bolnav de-atâta suferinţă 
nu, nu mai vreau să îl împovărez !
M-am săturat de-atâta neputinţă
şi doar în poezie să mă exorcizez !

22 oct 2015 
Mara Emerraldi

OCTOMBRIE-ŞI CADE PLOAIA...

Octombrie mânjit-a ceru-n gri,
Iar norii grei stau tot mereu să cadă,
Chipuri umane prind a se-nnegri,
Oraşul are-n gri a lui arcadă...
Octombrie-şi cade ploaia... gri în stradă !

Aer îngreunat de-atâta gri.
Topirea plumbului apasă greu pe noi,
Privirea noastră-ncepe-a adumbri
De-atâta gri de plumb, griul de ploi...
Octombrie-şi cade ploaia... rece sloi .

În zare, vârf de munte e în gri .
Coroană de oţel duce pe a sa frunte.
Roca mângâie brazii-ncepând a aburi,
Dantela Geei fiind zeilor punte...
Octombrie-şi cade ploaia... să-i înfrunte .

13 oct 2015
Mara Emerraldi

O, TE-AM ALES

Dintre toate Big-Bang-urile
care le presupun că sunt,
mai mari sau mai mici
---tu fiind unul mic, dar pentru mine cel mai mare---
te-am ales pe tine să-mi fii începuturi .
Dintre toate universurile paralele
te-am ales pe tine
să fii Universul meu.
Dintre toate istoriile nescrise
te-am aşteptat pe tine
să fim şi scriem istoria noastră.
Dintre toate lumile
te-am ales să-mi fii lumea mea,
lumea construita din noi.
Dintre toţi eroii lengendari
ţie ţi-am aruncat batista
să fii cavalerul şi eroul legendei noastre.
La toate dimineţile
te-am ales să fii soarele lor,
soarele meu...
şi dintre toate nopţile
te-am ales
să-mi fii noaptea mea veşnică
cu luna şi stele...

O, te-am ales...

O, am ales
să-mi fii iureşul furtunii,
plânsetul ploii
şi crivăţul iernii !
Şi-atunci,
furtuna te-a luat,
ploaia te-a plâns,
iar crivăţul a îngheţat amintirea de tine,
de frumos...
de iubire,
de viaţă ...

12 oct 2015
Mara Emerraldi

UNDE NE INTALNIM

Unde ne întâlnim, iubite,
la tine în privire sau la mine?
Ori poate acolo
la linia pleoapelor
închise de soarele speranţei?
Ne întâlnim la popasul gândurilor,
la răscrucea cuvintelor
sau la intersecţia buzelor?

N-ai vrea să ne atingem din priviri,
---ce dacă pleoapele-s lăsate ?
...şi, nu-i aşa,
că ar fi frumos să ne mângâie
fiorul emoţiei gândurilor tăcute,
a cuvintelor nescrise,
a cântecelor necantate,
a şoaptelor nerostite
a ierbii ne-nverzite,
a doinei nedoinite?

Ori, poate-acolo,
unde are Rai dorinţa,
să putem nunti
a noastră căutare de-ntalnire ?

10 oct 2015
Mara Emerraldi

TU, STEAUA MEA POLARĂ

Tu, steaua mea polară, din margine de vremi,
Din lunga depărtare la tine tu mă chemi.
Încă un pic, aici, mai am a zăbovi ,
Apoi la tine-n ceruri, la tine voi veni.

Să îmi termin menirea de-aici de pe pământ.
Las lumii moştenire umilul meu cuvânt,
Şi alte flori gingaşe, strălucitoare feţe
Ne vor privi în noapte, în zori ne-or da bineţe.

Tu, steaua mea polară, un pic a mai rămas.
Tu singură acolo, aici, eu de pripas...
Cărarea-mi luminează în tain-acestei vieţi
Tu, steaua mea polară-n iubire mă dezgheţi !

10 oct 2015
Mara Emerraldi

D'ALE TOAMNEI

Om al toamnei, tu, să scoţi
Zâmbet dulce, cel de must !
Nu mai sta să îl socoti
Dă-l la toţi să prindă gust !

Vom zburda ca acei miei
Pe câmpie sau pe deal
De tristeţi să aib-acei
Ce n-au nici un ideal

Primăvara e în noi,
Chiar de-i toamnă pe afară,
Vrăji de zâmbete cad ploi,
Ispitele rodul presoară...

Vrăjitorului din Oz
În păstrare de i-ai dat
Toamnele-n fundiţă roz,
Pachetul ţi-a returnat !

9 oct 2015
Mara Emerraldi

NOI, ÎN TAINA NOPŢII

Îţi aminteşti, iubite,
cum taina noapţii căpăta mirosul trupurilor noastre?
Parfumul dragostei de-atunci,
acum, îl caut iar.
Tot scormonesc în a veşniciei amintire
să îl găsesc,
să ne găsesc
pe noi,
noi amândoi
înfăşuraţi cu el ca-ntr-un cearşaf .
Mătasea-i ne-atingea plăcut a noastră piele....
noi ne ascundeam de privirea noastră...
Trăiam intens
a clipei desfătare
şi-a nopţii ce ne-adăpostea
în faldurile-i negre.
Lumină-n acel întuneric
era iubirea
ce ne-arde cu flacără nebună.
Cu ochii închişi
rostogoleam râsul spărgând taina
care ne-ncalzea inimile,
în vreme ce noi
luminam.
Şi-atunci
eram perfecţi
---contopiţi în noapte şi-n lumina !

9 oct 2015
Mara Emerraldi

SUNT DOR

Sunt dorul frunzei toamnei.
Sunt dor de verde,
de iubire...
Sunt dor de tine
ce-mi umpli a mea lume.
Sunt dor de ce-i al nostru
şi dorul lunii care,
ne caută în noapte,
umbra să ne-o mângâie...
Cuvintele-ţi rostite
în şoapte către mine
ajungă pan' la dansa,
regină între stele.
Sunt dor de ducă-n ale tale braţe,
şi-a ochilor cătare,
să mă cuprindă-n ei,
să mă închidă-n globul
de un senin albastru...
în care ochiu-nchis
creează lumi de vis.

Sunt dor de dor de noi !

8 oct 2015
Mara Emerraldi

PARALELĂ

Iubirea energie 
izvor de bucurie, 
e vieţii poezie. 
Străluce şi se vede 
în umbră ea mă pierde, 
şi umbra-n mine crede. 
Voi stă mereu 'n lumină 
să prindă rădăcină 
ei să îi fiu ţărână. 

Îmi plângă umbr-acum, 
prietenă-mi de drum, 
iubirea care-i scrum. 
Griul cenuşii ude, 
lacrimă-n ea s-ascunde, 
materie-n secunde. 
Lacrimi, cenuşă---lut 
îmi fac balsam şi scut 
durerii în acut. 

5 oct 2015 
Mara Emerraldi

N-AI INTELES, CANDVA

Am lăsat cerul să plângă
jalea durerii
provocată de plecarea ta
din gândurile mele.
...şi-au obosit norii
de s-au împrăştiat
care încotro,
lăsându-mă să mă-ncalzesc
la acelaşi soare,
care-a luminat fericirea noastră.
Încet am devenit Sahara
iar acum,
cine să mai iubească atâta uscăciune?
Mă simt stafidindu-mă
din cauza deshidratării de tine
fiindcă îmi erai apa
care-mi inunda fiinţă.
Mi-ai fost, cândva,
aerul
pe care-l inspiram,
acum, doar, expir
reziduri din noi.

N-ai înţeles că
eu
eram
noi ?

1 octombrie 2015
Mara Emerraldi

D'AMOUR LETTRE

Mai ții minte când
îmi cântai titlurile primăverii
iar seninul privirii tale
mi-l așterneai pe cer ?
Șoptește-mi alene frunzele toamnei,
ca o cădere,
s-aud plânsul lor
ce se tanguie vântului iernii,
care îmi viscoleste gândurile
si pojghita de flori de cireș
fac pe lacu-azuriu !
Atunci, voi adormi
timpul cu mine
in brațele tale .

Mara Emerraldi

RENAŞTERE-MI EŞTI

Din cufundarea mea în alte lumi cu stele
Strâns-am a lor săgeţi spre-a mă-ncalzi.
Doar visele-mi ardeau, în timp răceau şi ele
Cu gândurile repezi ce fruntea-mi împânzi.

Mă frige-al tău jăratec, fluid îmi curgi în vene
Tu, dor te-ai întrupat din aşteptarea grea .
Săpând adânc în mine te regăsesc în gene
Arhetip ascuns în slova de-a crea .

Deschis-ai dimineaţa-n surâsul veşniciei .
Freamăt de zori prelins mi-ai strecurat în piept .
Soare-n Calea Lactee--- cărarea bucuriei,
Îmi porţi spre tine paşii, spre tine mă îndrept .

Trandafiriu născut în clipă prin sărut,
Eşti bleo-cielul ce-mi umple tot golul din fereastră .
Din faptul serii durere-a dispărut ,
Ca pheonix renăscut-am, ca pasărea măiastră.

de Mara Emerraldi

ASCULTĂ ŞI TACI

Ascultă şi taci, cum toamna dezbracă 
Copacii de viaţă, cu somn îi împacă,
Timpul ce curge acum e-ncruntat,
Ascultă şi taci, i-al nostru păcat !

Ascultă şi taci, cum frunza ce pică,
Se-mbracă-n lumină de-amurg ce ridică
Asfinţit de culoare frumos pastelat,
Ascultă şi taci, i-al nostru păcat !

Ascultă şi taci cum ploaia-n geam bate,
Când ziua îşi ia vesmântul de noapte,
Iar ramu-nverzit, acum vrej uscat,
Ascultă şi taci, i-al nostru păcat !

Ascultă şi taci al păsării zbor,
Ce pleacă, pluteşte, e-un gând călător,
Un gând ce se lasă de zbor mângâiat,
Ascultă şi taci, i-al nostru păcat !

Ascultă şi taci, cum vântul rosteşte,
A noastră iubire, ce o povesteşte,
Văzduhului toamnei îmbălsămat ,
Ascultă şi taci, i-al nostru păcat !

Ascultă şi taci, că psalmul îl cântă
Natură întreagă, prin toamnă cuvântă...
A noastră rostire-a descătuşat
Iertarea tăcută l-al nostru păcat.

Mara Emerraldi

AUR DE TOAMNĂ

Măritul codru-și ia mantaua aurie,
După o vară-n soare totul se pârguieste.
Se trece timpu-n aur pe dealuri și pe glie,
E toamnă. Nouă ni se dăruiește !

Măritul codru-și ia mantaua aurie,
Copacii-și leapădă de-acuma haina verde,
Iar câte-un răzlețit pe deal pare-o faclie,
Prin galbenul porumb omul se pierde...

După o vară-n soare totul se parguieste.
Coroana de stejar abdică cel mai greu.
Pe fruntea toamnei se-așează, strălucește...
Doar bradul stă de veacuri tânăr mereu, mereu.

Se trece timpu-n aur pe dealuri și pe glie.
Sudoarea de pe frunți uscată e de vânt.
Miros divin de struguri din via ruginie
,,Mulțam" ridică-n slavă, spre cer de pe pământ.

E toamnă. Nouă ni se dăruiește !
Metamorfoză de smarald ce ambr-ajunge,
Când Ra topindu-se natura poleieste,
Până ce norii gri incep a plânge...

Mara Emerraldi

ÎN ... UNIVERSUL IUBIRII

Mă trezisem lângă vocea ta 
ce mă dezmierda în cuvinte.
Tablou mi-ai făcut
şi m-ai agăţat
în rama sufletului tău.

Mă cânta glasu-ţi
în muzica şi versurile
care aparţineau altei lumi
---lumii noastre---
şi în care cutreieram,
mai ales nopţile,
unde luna ne era complice,
iar ochii argintii ai stelelor,
zâmbeau la noi.
Doar câte una se prosterna
şi cădea înaintea acestei iubirii,
pentru a-i împărtăşi
fiecare
câte o dorinţă ascunsă,
spre împlinire,
pe care ne-o dezvaluiam
în timp ce flamanzi de noi
ne chemam...
ne cautam...

,,Ce ţi-ai pus ?" ...ne-ntrebam...
,,Sărută-mă ! " ...îţi şopteam...
,,Sărută-mă!" ...îmi spuneai...

Aşa deschideam poarta lumii noastre
şi păşeam
un întreg
în...
UNIVERSUL IUBIRII .

Mara Emerraldi

VREAU

Vreau să ating infinitul ! 
Vreau să-l mângâi când zbor,
când cerul îşi cerne pe oameni albitul
al meu gând să plece pribeg călător !

Sinusoidă e drumul ce duce
şi vrerea mi-o urcă, coboară apoi,
în a vântului roză, în centru-n răscruce
găsesc infinitul. Se-ascunde de noi.

Coloana îi pleacă din mâna de sculptor,
surprins este timpul uşor strangulat,
iar cugetu-i este de prinţ judecător,
,,a fi" este verbul în lemn conjugat.

Seva din lemn--- infinitul cu minus
hrăneşte-al sau suflet şi-al meu ne-nţeles,
drepte tangente şi funcţii de sinus,
s-a jarului cal din a basmului mers.

Un mers ce-i parcurs pe-a cercului roată
pe inelele pomului ce creşte din noi
genealogic se-ntinde , pulsul îl poartă
din terminus punct spre raiul deapoi.

Mara Emerraldi

ÎNTREBĂRI

Te gândeşti că-n astă lume ,
De contraste şi mister
Şi-ţi repeţi în gând anume, 
Cum de stelele nu pier ?

Cum nu pier vechi constelaţii,
Ci destinul ni-l îmbracă?
Cum nu se sfarsec amanţii ,
Sabia scoasă din teacă ?

Sunt cântate-n rime albe,
Sau în stihiri s-îmbrăcate,
De poeţi cu plete dalbe
Şi cu minţi descătuşate .

Cum, atunci, de infinitul, ce primează
De-l socoţi nu poţi să-l prinzi ,
Doar cu mintea ce-ţi visează
Şi-n imagini de oglinzi ?

Dar cum lumea care-i cifre
Şi acorduri largi de liră,
Cum au scris-o-n hieroglife,
Cei ce-acuma mă inspiră ?

Cum istorii nesfârşite,
Infinite sunt de om ,
Ce-s făcute şi-ngradite,
În letopiseţi de domn.

Nu cumva suntem măsura
Timpului care s-a scurs ?
Timpul ce se dă de-a dura
Şi tot curge pe parcurs ?

Timpu-acesta care fuge
Nu e oare în impas ?
Oare el îmi va ajunge ?
Cât din el mi-a mai rămas ?

Mara Emerraldi

TIMPUL

Timpului timp să-i dăm !
Când nu avem ce-i da,
De timp ne-mprumutam , 
Din TIMP, maria sa.

Îl ascultăm bătând
Din microunivers,
Îl auzim viind
În inim-al sau mers.

În inima de mamă
Timp pentru noi el cântă,
Iar ritmul sau ne cheamă ,
Luni nouă ne frământă...

În microcosmos strânşi---
Sămânţa plămădind---,
De TIMP suntem împinşi
La viaţă răsărind.

El firul sau de ore ,
Le-mparte cu noi toate,
Din cercuri ce sunt hore,
Cununi pe frunţi împarte.

Din macrounivers,
Doar pentru noi răpeşte,
Zodii din a lor mers,
Nouă ne răspândeşte..

TIMP ne-ncununa-n stele,
O viaţă de mister.
Noi rătăciţi prin ele ,
Trăim într-un ungher.

TIMPUL îl consumăm,
Noi în clepsidra noastră.
Ne scurgem şi sperăm,
Privind ca prin fereastră.

Clepsidra să se-nvartă ,
Cu noi TIMP ce-am trecut,
Să îl luăm la trântă,
Căci asta n-am făcut.

Noi vrem drept de-autori,
Suntem carnea lui TIMP.
În viaţă că actori
Ne îmbrăcăm în nimb.

Mara Emerraldi

DOR

Am scris în nesfârşita-ntindere cuvântul DOR,
În unda legănat-a apelor.
Mi-a fost adus în deal la mal, 
De Pegas cel bătrân , înaripatul cal.

DOR am tot scris o pagia-ntr-o carte.
Mergând cu fantezia mai departe,
Cuvântul DOR în joc l-am scris,
Iar noaptea DOR mi-a apărut în vis.

DOR mi l-am scris ca epitaf
De DOR vreau să îmi cânte-un vechi taraf.
DOR să impodobeasc-o cruce de eter,
Ca popa să îmi cânte de DOR un interpret stingher.

DOR am să scriu cu litere de apă-n soare
Din raze am să-l scot şi-am să-l inec în mare.
DOR e cuvântul obsesiv şi greu
DOR este ceea ce-am trăit mereu.

Mara Emerraldi

AMINTIRE

Imagini cu satul, cu viaţa trăită,
Acolo, în zare departe,
În iarba culcată , proaspăt cosită, 
Te văd aplecată pe-o carte.

De tine m-apropii firavă făptură,
Tu ochi-ţi ridici către soare.
În faţă îţi stau , în bătătură,
Eu-s prinţul pe calul bătând din picioare.

Voinicul din basme uimită mă vezi,
Mare , puternic, din soare călare,
În şeaua alături străbatem livezi
Şi-al nostru galop e o încântare.

Cuvinte puţine, doar râsul în clocot,
În zborul pe cal cu vântul în plete,
Prin codru trecând cu calul în tropot,
Ne-ascundem de sat, de bătrânele fete.

Când seara se lasă ,şi ne împresoară
Ne-ntoarcem cu pasul pe jos,
Alături de calul ce-l tragem de sfoară
Gândind la tătuca că-i furios.

Pe uliţa plină de praf şi cu roaua,
Ne-ntoarcem noi paşii uşori,
Rostind în şoapte-un cuvânt, poate două
Trăim emoţii---comori.

Toate le văd în zare departe,
Te văd la poartă cum stai.
Acum aplecat pe vechea ta carte,
Mi-aduc aminte, c-a fost într-un mai.

Mara Emerraldi

EŞTI TÂNĂR BĂIETE

Eşti tânăr băiete şi vinul ce-l bei
îţi spumegă sângele şi nervu-ţi zvâcneşte,
privirea-ţi mângâie trupuri-femei 
când trupu-ţi cel tânăr după ele tânjeşte.

Eşti tânăr băiete şi-n destulul de lucruri
pe cant de cuţit cu somnu-ntr-o dungă
lumin-avalanşă te-nghite, te bucuri
prin pielea-ţi de fiară ies colţii să-mpungă.

Eşti tânăr băiete, cu spate vertical,
voinţa-ţi de hrană din corpuri celeste
hrăneşte al tău suflet cu-avant paradoxal
în albe cercuri dansezi cu vântu-n plete.

Eşti tânăr băiete, cu braţe vânjoase
îngenuncherea-ţi este petală de crin.
Beatiutudinea ce-o simţi îţi vine din oase,
din stârpea ce-ţi transmite genomul divin.

Eşti tânăr băiete, iar timpul de veacuri
îţi curge prin vene, îţi clocote-n viaţă,
fiu dezlegat, de vulturi hrănit cu-a lor leacuri
batista ridici provocării. Salut dimineaţă !

Mara Emerraldi

FII ARBORELE MEU GENEALOGIC

de Mara Emerraldi

Fii arborele meu genealogic
care din univers mi te-ai desprins.
Pe fiecare creangă agaţă-mi un fir logic
şi-atârnă-i foi ce sunt un vechi cuprins.

Schimbă astfel aceast-orânduială
pe frunze scris să-ţi fie doar iubirea.
Imaginea lui Eva în sfială
s-o văd şi eu, s-o vadă omenirea...

Şi fiecare frunză-n pastelul ei să poarte
săruturi ca peceţi de dragoste nebună.
Culoarea lor să fie păcatul cel de moarte
ce dăltuiesc pe frunza-ţi iubiri sub clar de lună.

Fii arborele meu genealogic,
trecut plin de victorii, cu floarea-ţi drept cunună !
Schimbă orânduiala şi sensul etimologic
menirii care-ai fost. La lira fii o strună.

Amorul să îl cânte a ta frunză de veacuri
undă de cântec fie emoţia vibrandă,
inimilor ce bat puternic prin iatacuri.
Tu schimbă rostul tău ,cu-a dragostei osândă.

Dulce-ţi va fi pedeapsa, ce-i a ta detrunchiere
corola-ţi drept ofrandă în piept să-mi dea vibraţii,
sub clarul cel de lună iubindu-ne-n cădere.
Fii arborele meu de multe generaţii !

PSALMUL LUMINII

Povară-i bucuria păcatului
ajunsă conexiune
pentru dezlegarea iertării.
Lumina suferinței
---fericirea jertfei
adusă Lui.
Trăirea orizontală
---de la minus
la plus în minus---
înălțare pe vertical
a omului
ce duce roza inapoi
în grădina Edenului.
Doar cei care
la loteria întrupării
câștigă păcatul
și suferința
sunt binecuvântati
de Divin
---ei, astfel,
prin crucea tainică,
vor cunoaște
Lumina cea adevărată.
Restul e explozia cuvântului
ce se pierde
în nimicul întunericului.

Tu,
Cel care Te arăți
numai durerii
dă-mi și mă îmbracă
cu haina nemuririi păcatului,
pentru a arde febril
suferința cunoașterii,
spre a străluci de
LUMINA TA !

Mara Emerraldi

...NIMIC DE NICAIERI !

Am obosit de-atâta aşteptare.
Ce grea e căutarea cu mutele-i tăceri !
De-i ziuă sau e noapte, de plouă sau e soare,
Aştept ceva s-apară. ---Nimic de nicăieri !

Am obosit de-atâta aşteptare.
Se-adună clipe-n plus din plusul altor eri,
Schimbând semnul pe axă, primind altă valoare,
Se-adună spre trecut.... Nimic de nicăieri !

Din multele cărări --- sagetiele de stele---
Al vieţii sens se strânge din mâine, azi şi ieri,
Pe ritmuri cosmice, în paşi uşori de iele,
Suntem în Univers... Nimic de nicăieri !

De-i ziua sau e noapte, de plouă sau e soare,
Speranţă , vis, iluzii ---copii ce stau stingheri
la poarta aşteptării, spre-a fi o întâmplare .
Big-Bang să se refacă-n .... Nimic de nicăieri !

Când toate se reduc l-aştepta să fie,
Chiar ,,dorul de luceferi" din sânul de dureri---
În cronici însemnări de-acea cosmogonie;
Aştept ceva s-apară. ---Nimic de nicăieri !

Aştept ceva s-apară. ---Nimic, de nicăieri !
De-i ziua sau e noapte, de plouă sau e soare,
Ce grea e căutarea cu mutele-i tăceri !
Am obosit de-atâta aşteptare .

Mara Emerraldi

DORINTE

Îmi pune-n poală soarele şi marea
În faptul zilei vin să mă-mplinesti !
Cu vorbele-ţi alese coboară inserarea,
În care ne-om ascunde. Iubite drag îmi eşti !

Aştept s-aud cuvântul cel magic care sună
Şi cum din zări de mare şi de munte
El bogăţia lumii îmi adună,
Coroana fericirii aşeze pe-a mea frunte.

Pirat de sentimente, tu darul îl primeşte,
Pacea ce ţi-o aduc pe a ta nava ,
Iubirea-mi diamant ce străluceşte
Împrăştiind sclipiri precum vulcanul lavă

Pune-l pe-a ta coroana ce inima-ţi cuprinde,
Te-nnobileze că pe-un mare riga !
E nestemata mea, inima-mi ţi-o-ntinde
Cântându-ţi numele. Auzi, neîncetat te strigă ?

6 sept 2015
Mara Emerraldi

NU TE-AM UITAT IUBITE...

Nu te-am uitat iubite, nu se poate,
Chiar de nisipul timpului s-a scurs pe noi.
Nimeni, nimic n-are a mă desparte
De tine şi de-ntregul deamandoi.

Nu te-am uitat iubite, căci te-am trecut în carte,
E cartea-n care noi am scris sute de foi,
În care dragostea trece dincolo de moarte,
Caligrafie este în viaţă de apoi.

Nu te-am uitat iubite, noi mergem mai departe,
E scris în stele de când venit-am goi,
Cu şcoala-naltei vieţi de belearte,
Timp-spaţiu îl transcedem, prin râsete şi ploi.

Nu te-am uitat iubite, nu se poate,
Eşti jumătatea mea, întregul amândoi !
Nu te-am uitat iubite, noi mergem mai departe,
Ne-om regăsi în alţii râzând, fugind prin ploi .

5 sept. 2015
Mara Emerraldi

LA TEIUL LUI EMINESCU

În Iaşi, la Eminescu am venit,
Să-mi poarte pasul penei pe hârtie.
Blagoslovenie să îmi dea teiul înfrunzit,
La versu-mi cel doresc cu duh în poezie.

Eu rog Luceafărul ce mă priveşte trist,
Cum mă căznesc să scot trei vorbe către dansul,
Primească-mi rugăciunea ca pe un acatist !
Privesc la el pe soclu, mă năpădeşte plânsul.

Din sfera ta, din chaosul imens
Coboară rostuire lumii mele !
Tu, cel ce-ai scris iubirea ca pe-un sens,
Coboară-mi dragostea din cer de stele !

Cerut-ai schimb de pământean la Tata
Şi mamei Luna i-ai pledat iubirea,
Pentru a te lega de Cătălina fata,
Ai vrut să-ţi dai, Luceafăr, nemurirea.

Istoria ai scris-o-n elegie,
Muzica codrului, tu, fără note-ai prins-o,
Acestui neam român tablou făcut-ai mărturie,
Cu-a ta emblemă limba i-ai cuprins-o.

Părinte-al poeziei îmi dezleagă
Cuvintele şi muzele divine !
Tu fă că lume-această să-nţeleagă
Că dragostea din cer ne aparţine !

Ne naştem din iubire spre iubire.
Tu, slova ta ai prins-o-n slujba vrerii.
Această e pecetea în nemărginire,
De-aceea vreau să gust din cupa reînvierii !

Ofrandă ţi-aduc rima care stângaci o prind,
Eu, versificator de vise şi iluzii .
La teiul tău mă aflu cu sufletu-mi jelind,
De multele tristeţi şi multele confuzii .

Eu, candelă nu sunt cum mi-este năzuinţa,
Mă mângâi cu aleanul că-ncerc a lumina.
Cândva, odată, mi-oi împlini dorinţa,
Arzând torţa iubirii atunci voi învia !

2 septembrie 2015
Mara Emerraldi

VIATĂ---IUBIRE

Paşii ne poartă
să ne ardem în căuşul fericirii,
---mai mare sau mai mic---
dat de o libertate strâmtă de timp.
Punem tămâia sufletelor noastre
că înălţare din cripta vieţii ,
de unde,
pline de elan,
ne zboară gândurile,
speranţele,
spre un mâine
ce se pierde continuu
într-un azi
de-o clipă,
care agăţat apoi,
într-un trecut de cremene,
indestructibil,
atârnă al nostru epitaf.

Suntem materia vieţii,
în care clocote lavă
cea roşie,
incandescentă
a puterii dragostei,
pornită din epicentrul
microunivers,
ce-o face
să pulseze,
să irumpă,
să invadeze,
întreg macrouniversul,
ce vibrează
din primul cuvânt :
IUBIRE !

1 sept. 2015
Mara Emerraldi

CINE SUNTEM

Am venit
să fiu jumătatea ta !
Te-ai născut
să mă împlinesc !

Pentru tine sunt
Iubire,
Iubire,
Iubire...
În Univers se pierd-acest
ecou .
Paşii mă poartă-n cerc
spre-a dragostei chemare...
si eu plutesc...
sunt sunet de vioară-
'n ceasul vieţii...
---Iubirea-mi este sens.

Într-o mie unu de cuvinte
eu sunt anotimpuri .
Primăvară
renasc în poeme,
iar toamna
dansând
eu ard în văpăi.
Doar vara
sunt topită
de atâta strălucire,
în vreme ce
iarna
mă aştern domol şi tăcută
în căderea fulgilor.

Pentru mine eşti
gara
plină de nostalgii...
unde realitatea
se frânge în lacrimi...
unde se nasc speranţe...
unde toate trenurile-mi pleacă,
dar de-ntorc la tine,
Iubite !

Lasa-mă să traiesc prin noi !

Mara Emerraldi

POEMUL IUBIRII

Lasă-ţi doar inima
primească
ghirlanda de săruturi
ce îţi înnobilează gâtul,
precum braţele fecioarei
despletită,
îl înconjoară
cu dragostea fiinţei
ce-ţi poartă plămada dorului !

În căuşul petalelor de Roză
ascuns este diamantul
şlefuit de durerea facerii !

Halucinantă naştere
ce-mi pui coroană de broboane
pe fruntea-mi plină
de-un univers de gânduri !

Cuvântul despre tine
fiind mirare
punctul semnului este viscerele
ce urzeşte trăirea
---trăirea aceea
primordială,
ancestrală,
firească .

Ţie, Roză, ce faci
din lacrima durerii
piatra de povară dulce,
cersescu-ţi-o flamandă şi eu !
Sunt rugă în altarul tău !

27-29 aug 2015
Mara Emerraldi

REFLECTII ASUPRA VIETII

Murind un om ne lasă moştenire,
Tu, vrând-nevrând, preiei a lui povară
Şi oricine eşti , chiar de la zămislire
Cari o durere, ce nu vrea să dispară.

Duci cruce-atâtor generaţii ce se duse
---Suntem balanţă cea universală .
Pe trup de humă vertical sunt puse
Ca pentru zbor, de-ntinzi, braţe pe-orizontală.

Bogat, sărac, căuşul palmei taler
Îl facem s-adunăm averi, gunoi... iluzii.
Rege, paiaţă în viaţă eşti jongler,
Când viaţă-ţi e durere în extaz, confuzii.

Te-ntorci apoi de unde ai plecat,
Lăsând tot ce ai strâns la cel ce vine.
Povara dusă, ea te-a înălţat
Prin coborâre ; te-ai găsit pe sine .

23 aug 2015
Mara Emerraldi

ELUCUBRAŢIA VIEŢII

Am încetat să mai trăiesc
de când tu,
viaţă,
te-ai instalat comod în mine,
fără a-mi cere voie,
ci că un drept
pe care ţi-l arogi
de atâta timp de existenţa
a ceea ce sunt .

Meandre mi-ai făcut în suflet
spre a mă pierde,
precum pasărea în abisul înaltului,
dar cu fiecare dizolvare
când frântă am fost ,
de atâtea ori,
departicularizarea mea
m-a transces şi sedimentat
într-un alt timp-spaţiu,
într-o cunună atemporală
ce incheie cercul,
un ostrov de verdeaţă,
unde pragul durerii
nu se mai vede,
demult...
demult...
de la-nceputul facerii.

Acum-aici, din nou,
zâmbesc ;
un zâmbet ... un fluture alb,
alt zâmbet ... alt fluture alb,
alte zâmbete ... alţi fluturi albi ...
Un univers infinit de fluturi albi...
---venit-a bucuria iernii
din pruncie ...
şi mă botează
iar ...
şi ... iar,
primenindu-mă în haină
albă ,
nouă ...
pentru eternitate .

21 aug 2015
Mara Emerraldi

ODĂ SFINTEI MĂRII

Astăzi e Adormirea ta Sfântă Mărie.
Prohodu-ţi s-a cântat aseară.
Sufletu-ţi, trupu-ţi Îl lua cel ce te-nvie
În ceruri, pentru noi, să fii o scară.

Noi când strigăm la tine îndată tu apari.
Ne-mbratişezi la pieptu-ţi cu Fiul Răstignit,
Tu, Mama iubitoare, cu Pruncu-ţi osândit
Făr' de păcat, pe cruce, lângă cei doi tâlhari.

Şi binecuvântare la tine-ndat' găsim.
Tu te înduri de toţi, de-a noastre griji, nevoi,
Prin rugăciuni, în vorbe la tine îndrăznim,
Spre-a cere ajutoru-ţi ce îl trimiţi la noi.

O, Maică Preacurată la Fiu-ţi ruga duci,
Să ierte-a noastre patimi, Trupul cel Sfânt jertfească,
Ne uşureze calea, povara noastre-i cruci,
Tu Mama iubitoare pui vorba-ţi părintească!

Divinul ajutor coboară din înalt.
Veşmantu-ţi ne-ocroteşte de cumpenele vieţii,
Cu rugăciunea ta, cuvântul ce ţi-e psalt,
Cunoaştem rostul sfânt şi sensul frumuseţii.

15-16 aug 2015
Mara Emerraldi