TIC- POEM -TAC

Din orologii s-au sculptat poeme
de dincolo de punct,
de dincolo de timp, 
de dincolo de vreme,
care din moarte prins-au formă în cuvânt
de-atunci - de mult,
de mai aproape...
în ce sunt...

Când soarele-a apus norii au lăcrimat.
Eu am ieşit prin ploaie râzând,
ploaia plângând m-a 'mbrățişat...
un strop... alt strop...
pe toți cât am putut,
o-mbrățişare luuungă
precum un lung sărut...

Sau cum un sfânt ce ziua îşi aşteaptă
din curgerea de vremi,
din lacrima-nțeleaptă,
ce-a modelat un cuget
prin anotimpuri - straie
lipite de un trup
- cuierul din odaie ...

Toate se scurg în intervalul de tic-tac.
Ca un copac
în toamnă mă îmbrac
şi-am să mă pierd...
într-o îmbrățişare desfrunzită...
Tic- ... a-nceput poemul
-tac... clipa e gătită...

15 august 2016
Mara Emerraldi

Din orologii s-au sculptat poeme
de dincolo de punct,
de dincolo de timp, 
de dincolo de vreme,
care din moarte prins-au formă în cuvânt
de-atunci - de mult,
de mai aproape...
în ce sunt...

METAFORA

Sufletul meu
- petale de flori -
respirația ta
- boare ce le-nfioară.
Ochii coboară lumina privirii
- culori şi-nfiorare,
o vraja ce leagă
- fir nevazut al chimiei,
aurile florilor cu respirația borilor
- un urobor ce şi-a prins coada
întru desăvârşire.

Am să m-arunc
toamnă în brațele tale
cu un dar de măr din grădina Raiului ...

O, Eva ce-ți ceri întruparea din coastă!

3 sept 2016
Mara Emerraldi

METANIA

Am să-ți roiesc săruturi de toamnă
pe frunze de castan,
în calea-ți se-aşeze, 
tu,
vânt ce le desprinzi
spre nălucirea tânjită.

De dincolo de vreme
crească în noi jocul trăirilor
- toate câte au fost strânse
într-o respirație cu puls -
pornire din voința fiorului
dintâi.

Şi-atunci,
îți voi ridica obelisc al iubirii,
într-o clipă de inspirație,
metania.

...cădere
în veşmânt de aur.

10 sept. 2016
Mara Emerraldi

AUTUMNALĂ

Sufletul mi-e plin de verde,
trupul prinde-a ofili
într-o toamnă ce se vede
cu frunze a mă-nveli.

Slab căldura se răsfrânge
în văzduhul plin de vară
iar lumina se prelinge,
se topește până-n seară.

Versul meu de poezie
cântă anotimpu-n care
într-o zbatere târzie
orice frunză cade, moare ...

Și se-așează cu speranță
'ntr-un covor de flăcări vii,
un dans plin de 'xuberanță ...
Unde ești? De ce nu vii

În înalturi a ne-ascunde
- entități întru iubire?
Ne vom pierde în secunde,
-n clipe lungi, fără de știre ...

Pe-a altarului albastru
să ne ridicăm culoare,
tu, Luceafăr - mândru astru,
eu, un mac - înflăcărare ...

11 septembrie 2016
Mara Emerraldi

NAIVITATE NEDISIMULATĂ

Uneori,
aş vrea să pun trei puncte de suspensie,
să rămână
undeva ... acolo ...
o scârbă colosală
şi-un dezgust imens ce mă cuprinde
față de aşa zisele lecții
- lecții de viață,
lecții ... de lecții -
în care se întinează, clar, o naivitate
în toată splendoarea ei,
fără margini,
aproape de extazul prostiei,
clădită ,,din'' şi ,,pe'' vise.

În trecerea meteorică prin
această comedie,
la braț cu acea naivitate,
până la urmă prostească,
într-un iureş de ...
vise colorate şi speranțe,
- o realitate dureroasă,
cu zâmbet tâmp și strâmb -
se găseşte oriunde, oricând
câte o mână a împrăştia gândurile,
într-o mângâiere perfidă de alint.

Și-atunci,
la acel ,,uneori”
pun cele trei puncte
- adagio suspans -
semn al naivității nedisimulate.

12 septembrie 2016
Mara Emerraldi

TRĂIESC

Trăiesc ca mirare sau ca întrebare?

Trăiesc un interval deschis de timp,
secundele trec prin mine, eu prin ele,
vin puhoi de numere până la sfîrșit de viață;
interval - revărsare -
secundă cu secundă în
trăire și vibrăție
MIRARE!

Trăiesc prin pendulul cu numerele lui
plus infinite,
eu - borna ce le vrăjesc
scutuându-mă de ele
într-un minus ce m-adună
- o formă de vis trecut
unde ... rămân imortalizată veciei
în cea mai desăvârșită înfățişare
- ÎNTREBARE?

Trăiesc numerele pendulului,
mă adun scăzându-mă în calcule
prin metoda absurdului
- eu fiind necunoscuta timpului
culegând petalele florilor de cireș,
zâmbetul soarelui topit ca mierea de căldură,
îmbrăcând rochia din frunzele de aur
și primind sărutarea pe tâmple a fulgilor de nea
- MIRARE! ... ÎNTREBARE?

Trăiesc un timp necunoscut
sau
timpul trăiește necunoscuta?

17 septembrie 2016
Mara Emerraldi

IUBEȘTE-MĂ

Iubește-mă ca pe toamna în care
În hârjoană eram doi nebuni,
Tu și eu numai dor și minuni,
Răsărit de lună ... de soare.

Iubește-mă, sunt flacără vie,
În al toamnei decor sunt o frunză,
Tablou ce mă are drept pânză,
Unde tu desenezi o făclie.

Iubește-mă ca pe timpul din basme,
Sunt uimire, acel ,,niciodată”,
Emoția nostră, iubire brodată
Din celestele lumi și fantasme.

Iubește-mă ca pe-un gând de-nălțare,
În brațe mă poartă ca vântul,
Sărutu-mi să-ți fie veșmântul ...
Eu, frunza de dor ce-ți cad la picioare.

Mara Emerraldi

EU ... TU ...

Eu, pasăre de dor
Ce-ți mângâie seninul,
Sunt sentiment, fior ...
Sunt macul ca rubinul ...

Tu eşti al meu albastru
Cu roza cardinală
Şi-al dimineții astru
Luceafăr nopți-n smoală ...

Eu îți sunt căutarea
Închinată în plecări.
Îți sun poem, mirarea,
Pasul de dans - flăcări ...

Tu, auriu de toamnă
O frunză pe-o vioară ...
Eşti totul ce înseamnă
Condei de gând ce zboară ...
... zboară ... zboară ...

8 sept 2016
Mara Emerraldi

ACOLO ... REFLECȚIE

 

Acolo

e plin de definiții,

dar de puține ori găseşti

ceva definit

sau de definit.

Acolo

se nasc impresii

fiind impresionat de atâta impresionism

şi atâți impresionişti,

la un loc care impresionează,

dar de puține ori reuşeşti să găseşti

grandoarea impresiei născute.

Acolo

mut de uimire

ai văzut uimirea

primei şi a ultimilor uimiri,

dar de puține ori găseşti

a uimirilor uimire.

 

Acolo

uimit de uimire,

la locul cu impresii,

impresionat,

te gaseşti definit prin definiție.

Acolo

te găseşti reflectat din reflexii de ...

reflecție.

 

27 sept. 2016

Mara Emerraldi