ŞI-ATUNCI...

Prin însăşi natura mea,
a ceea ce sunt necesară
pentru tine,
în totalitatea nuanţelor
şi notelor mele caracteristice,
mă declar corespunzătoare,
dacă nu,
identică ,
cealaltă jumătate a ta.
Şi-atunci,
ia-mă,
dacă vrei,
ca pe-o definiţie,
iar eu am să mă demonstrez ţie
ca o teorema,
---asta în cazul
în care nu vrei să mă accepţi
ca pe un sărut
---lemă.

Ajungându-mă la...
punct,
îmi vei vedea alte valori .
Şi-atunci,
dintre toate valenţele,
mă vei pune
la dreapta notei muzicale,
spre a-mi prelungi şederea
cu încă o jumătate din valoarea mea.

Şi-atunci...
voi fi...
suspans !

1 dec 2015
Mara Emerraldi

NOI---BALANSUL IUBIRII

Fără-nceput,
fără sfârşit...

Demult,
din ce-a venit,
într-un demult...
demult trecut,
am apărut scânteia,
ce-a înteţit focul lăuntric
al marii iubiri,
arzând vălvătaie,
cu braţe de foc ridicate,
întru purificare,
spălând şi...
curăţind
cu lacrimi
bucuria cunoaşterii,
a ceea ce sunt,
a ceea ce eşti,
prin explorare
în cenuşa viitorului şi
în cea a trecutului,
spre aducere aminte
de noi.

Am văzut că sunt
pasărea în flăcări,
în dorinţa ei de viaţă,
născându-se şi
inaltandu-se,
pentru eliberare prin iubire,
ca petala de mac,
în vâltoarea stihiilor...
Te-am văzut că...
eşti fluturele,
ce-mi poartă pe aripi
culoarea viselor...
tu, cel născut
dint-un ou,
Non-Fiinţă,
care te-ai despicat,
creând elementele...

Noi--- verbul kreno,
cei care exersăm balansul...
superiori prin modestia
guvernării noastre.

29 nov 2015
Mara Emerraldi

DILEME

Câtă nemărginire de dincolo de noi
Şi câte universuri, oglinzi ce-s paralele !
Încorsetaţi în griji ajungem drept gunoi,
În vintrele ţărânei ajunge-a noastră piele.

Din mintea luminată din fulgere de gânduri ,
Cuvântul inimii pleacă în sus, mai sus.
Dorinţe, idealuri, măriri fără de rânduri,
Inclus măruntul mult, dar  tare greu de spus .

Lapsus ce nu dă pace, ce-ntruna zgândăreşte
Spectacolul terestru--- suportu-i pe-o corună,
Misterul vieţii-al şti, adâncuri scormoneşte,
Taine spre-a dezlega, omul se pune-arvună .

Idei amestecate-n cercetători lunatici,
O gloată de atomi din microunivers,
Triumfători îşi poartă victoria, emfatici...
Un rezultat ce-ajunge banalul fapt divers...

Şi fiecare stea ce pentru noi se naşte ,
La fiecare scâncet ce sună prima dată,
O Tinkerbell aievea din zâmbete renaşte,
Mama fiindu-i Eva, făcută dintr-o coastă.

Numele lui Adam purtat e peste timp
De Făt-Frumos chemat din mărginirea zării.
Timp-spaţiu străbătu 'mbracandu-le în nimb,
Din Valea interzis-auzind glasul chemării.

Paşii grăbiţi se-ndreaptă tainic spre alte sfere,
Cu mintea sprijinind marea boltă cerească .
Scânteia din amurg ofrandă să-i confere
Fecioarei, care vrea traseu-i să-nsoteasca.

Astfel, scriind istorii cu micile destine
Prinse în colivii,  la zbor ele visează...
Coloana-n infinit ce soarele-l susţine
Lumina şi căldura-n adânc reverberează .

......................................................................................

Puncte materiale-n destine în mişcare,
În demonstraţii stranii din ample teoreme,
Aplauze finale, minune şi splendoare,
La figurat sunt toate dileme în poeme .

22 nov 2015
Mara Emerraldi

CAII VERZI PE PERETI

Mi-am propus
să caut,
să umplu sufletele oamenilor,
fiecare după a lui trebuinţă !

De-acolo,
de unde muzica îngerilor sună,
e greu să prinzi caii verzi de pe pereţi,
să-i îmblânzeşti,
că să le poţi umbla prin coama nopţii,
pentru a-i vedea strălucirea de argint
--- asta numai dacă le-ai dat să mănânce din palmă,
jarul acela în care musteşte viaţa,
jarul din coloana cea fără de sfârşit,
ce se înalţă...
mai sus...
tot mai sus...
ca zborul unei păsări phoenix,
ce-şi poartă încă metamorfoza purificării.

Şi nu-i aşa,
că pe sunete celeste,
se pogoară prin foc,
în jurul cristelniţei lumii
menirea de a îmblînzi neastâmpărul hoatic,
spre-a-l domoli,
cum se aseaza cuminţi
zorii trandafirii a unei zile de primăvară,
în sufletul cel obosit
de-atâta căutare de sine ?
Şi nu-i aşa,
că din atâtea câte sunt
alegem,
de cele mai multe ori,
estetica urătului spre a găsi frumosul ?
Şi nu-i aşa,
că murim viaţa noastră,
spre a ieşi la lumină,
să putem vedea caii verzi pe pereţi
cum pasc din aurul soarelui ?

Nu-i aşa, că...
vrem să fim caii verzi pe pereţi ?

17 nov 2015
Mara Emerraldi

ÎN TOAMNA ASTA AM AJUNS... CUVÂNT

În toamna asta prea multe emoţii funeste ! 
Prea mult foc pe-afară şi jar în suflete ! 
Durere atroce, ce pute de la distanţă a măcel. 
În toamna asta, oameni pier în jocul puterilor. 
Emoţii de toamna cu miros de ars şi cenuşă, 
De-atâta foc, ce nu-i din frunzele portocalii. 
E-a iadului clocot, în care suflete pure 
Se-nalţă odată cu rugi îndreptate spre cer. 
De mult preabine se-ntoarce spre semăn cu ură 
Acel ce în jocul nebun al plăcerii se crede un alt Dumnezeu. 
Hrăneşte cu plumbi plăpânda făptură, 
Să-i tragă la cantar dragostea de frate, 
Când rânjind şi-o împarte la masa ruletei ruseşti. 
De nu-s eu în bătaia puştii, e mama... 
E tata ... ce se topesc ca fulgul zăpezii 
De căldura dragostei ce mi-o poartă în ei, 
Uitând că-s din a credinţei lut însufleţit. 
Perduti de iubirea divină, doar fraţii ajung 
Din zmei, acele unelte dezorientate... 
Şi merg pas cu pas pe drumuri de-atei. 
În toamna asta ne unim în durerea norilor gri, 
Ce plâng obida noastră, privită de sus, 
Dăruind-o ca un leac, spre înnodare-n barbă, 
Spre scurgere-n pământul din care ne-am rostit...

În toamna asta am ajuns... Cuvânt.

15 nov 
Mara Emerraldi

POETULE ...

Poetule, adună-ţi, tu, degrabă rimele 
Şi îţi măsoară paşii pe hârtie, 
Priveşte şi surprinde de-aproape clipele, 
Apoi, aşternele frumos în poezie !

Să treci acolo, cum zboruri de cocoare 
Roata când o-nvârt, înnoadă sus pe cer, 
Zâmbetul timpului, în raz cea de soare, 
Şi-odată cu acesta, al vieţii lung mister .

Poetule, să treci, tu, cântul doinei de alean 
Şi jalea ei de ai s-o poţi reda 
Să-i scrii credinţa, cum are-orice mirean ! 
Să scrii, să vadă cerul şi cine-o mai vedea !

Să cânţi în versul tău, o, drag poet, 
Cum bucuria celor doi iubiţi 
Ajunge subiectul unui nou cuplet, 
Ce par de-o veşnicie-ndragostiti.

Ştii, tu, poetule, furtuna s-o mai treci, 
Tabloul frunţii pe care norii grei 
Îi brazdă-n toamnă gânduri cu poteci, 
Echilibristică să faci de vrei, ori de nu vrei !

Poetule, să scrii tot ce-ai să crezi, 
Căci multe sunt de spus, aşa în scris... 
Timpu-mi s-a scurs... tu multe ai să vezi... 
E greu să fii poet... eşti ca şi un proscris !

15 nov 2015 
Mara Eemrraldi

ODĂ GÂNDULUI

Cu gândul m-am eliberat şi-am învăţat să zbor ! 
M-am înălţat cu el, în slăvi, spre soare. 
Trecut-a mări şi munţi, putere făr' motor, 
Pe-a aripa lui venit-a cea dintâi înfiorare.

Am mângâiat cu gândul seninul de aproape, 
El semiluna nopţii tainic mi-a ascuns-o-n sân... 
Ca sângele năvalnic gându-mi porni spre ape, 
Să presure, pe unde, luciri din curcubeul zân.

A coborât, apoi, în neguri de păduri, 
Răcoarea lor mi-aduse pe-a clocotului sânge... 
Gându-mi spaţiul măsoară fiindu-i drept măsuri 
El timpul îl opreşte în lacrima-mi ce plânge.

Tu, dulce amintire te-ai închegat în suflet, 
Mărite Gând --- forţă universală ! 
În orişice suflare-mi îţi simt uşorul umblet, 
Când hoinăreşti cu mine în lumea cea stelară...

Străbatem lumi celeste, esenţ' filosofale, 
În matematici pure găsim sunet de liră... 
Şi despicăm istorii cu epoci triumfale, 
Tu, gând, mi-aşterni pe chip când zâmbet... 
când altul ce se miră...

Putere ce exişti în slujba omenirii, 
Unică, creatoare de la-nceput de ere, 
Te-aşez tăcut pe foaie --- odă descoperirii, 
Tu, gând ,ce-ai pribegit cu mine-n alte sfere.

14 nov 2015 
Mara Emerraldi

O, VEŞNIC TÂNĂR

De când mă nasc, 
eu neschimbat rămân. 
Doar lutu-şi schimbă-n fugă-nfatisarea, 
sub mângâierea tandră-aspră a timpului 
---el cărnii fiind stăpân--- 
tot modelează 
un om 
ce-i... veşnic tânăr. 

Ce-i viaţa? 
...o floare, 
atâta de gingaşă ! 
Răsare din iubire, 
spre-a respira iubire, 
când inspirând Iubirea 
din înălţări divine 
îşi varsă strălucirea 
să lumine în mine . 

Rămân, 
o, veşnic tânăr ! 
Un suflet de copil... 
...şi port această taină 
pe steaua mamei Geea, 
în care tot renasc 
'ntr-un ciclu inutil, 
căci sunt la fel de tânăr... 

...Şi viaţă e scânteia ! 

4 nov 2015 
Mara Emerraldi

ULTIMA IMAGINE

Din atâta bucurie si fericire
strânsă la un loc,
a rămas multă suferință si cenușă,
trecute prin groaza scurtelor momente lungi...
cât o eternitate.
Dansand ei ardeau in văpaie,
macabrul dans al morții,
ultimul fiind,
ce pe unii i-a ridicat la cer
pe-o scara de flăcări.
Îngerii au intins mâinile-aripi
spre ei,
cei care s-au înălțat
sa-si găsească visele in Rai.
Au lăsat iadul in urmă,
cu strigăte lui prelinse
in lacrimi indoite cu sange,
pe fețele descompuse de para focului.

E ultima imagine a vieții,
a fericirii,
a bucuriei,
metamorfozata.

2 nov 2015
Mara Emerraldi

NU MĂ UITAŢI

Nu mă uitaţi,
ci îmi trimiteţi dorurile voastre,
pe-a lacrimei uscare,
s-o sorb,
ocean să-mi fie de visare,
care străluce-n razele de soare !
Rămână-vă doar sarea din picătura mică,
să strângeţi cristalele
rămase-n urma-i
pe un obraz
ca marmura de albă.

Nu mă uitaţi,
căci nu mă chem uitare,
ci am rămas cu voi,
în pulberea de sare!

Acum,
să-mi daţi numele florii
ce-şi ţine mărgăritarele îndreptate
spre inima şi sufletul vostru,
şi-alături de albul praf
să ştiţi
că mă mai puteţi simţi inspirând parfumul lăcrămioarei.

Mă mistui odată cu flăcările toamnei,
iar până-n primăvară
mă va arde zăpadă iernii
din care voi păstra culoarea
până-n anotimpul meu
ce va să vină...
eu să îmi fac veşmânt curat
pentru botezul renaşterii în voi,
fiind amintirea
de care o să aveţi grijă,
ca de cea mai scumpă comoară !

Nu mă uiţi,
voi fi pheonix din cenuşa dansului morţii !

3 nov 2015
Mara Emerraldi