D'AMOUR LETTRE

Mai ții minte când
îmi cântai titlurile primăverii
iar seninul privirii tale
mi-l așterneai pe cer ?
Șoptește-mi alene frunzele toamnei,
ca o cădere,
s-aud plânsul lor
ce se tanguie vântului iernii,
care îmi viscoleste gândurile
si pojghita de flori de cireș
fac pe lacu-azuriu !
Atunci, voi adormi
timpul cu mine
in brațele tale .

Mara Emerraldi

RENAŞTERE-MI EŞTI

Din cufundarea mea în alte lumi cu stele
Strâns-am a lor săgeţi spre-a mă-ncalzi.
Doar visele-mi ardeau, în timp răceau şi ele
Cu gândurile repezi ce fruntea-mi împânzi.

Mă frige-al tău jăratec, fluid îmi curgi în vene
Tu, dor te-ai întrupat din aşteptarea grea .
Săpând adânc în mine te regăsesc în gene
Arhetip ascuns în slova de-a crea .

Deschis-ai dimineaţa-n surâsul veşniciei .
Freamăt de zori prelins mi-ai strecurat în piept .
Soare-n Calea Lactee--- cărarea bucuriei,
Îmi porţi spre tine paşii, spre tine mă îndrept .

Trandafiriu născut în clipă prin sărut,
Eşti bleo-cielul ce-mi umple tot golul din fereastră .
Din faptul serii durere-a dispărut ,
Ca pheonix renăscut-am, ca pasărea măiastră.

de Mara Emerraldi

ASCULTĂ ŞI TACI

Ascultă şi taci, cum toamna dezbracă 
Copacii de viaţă, cu somn îi împacă,
Timpul ce curge acum e-ncruntat,
Ascultă şi taci, i-al nostru păcat !

Ascultă şi taci, cum frunza ce pică,
Se-mbracă-n lumină de-amurg ce ridică
Asfinţit de culoare frumos pastelat,
Ascultă şi taci, i-al nostru păcat !

Ascultă şi taci cum ploaia-n geam bate,
Când ziua îşi ia vesmântul de noapte,
Iar ramu-nverzit, acum vrej uscat,
Ascultă şi taci, i-al nostru păcat !

Ascultă şi taci al păsării zbor,
Ce pleacă, pluteşte, e-un gând călător,
Un gând ce se lasă de zbor mângâiat,
Ascultă şi taci, i-al nostru păcat !

Ascultă şi taci, cum vântul rosteşte,
A noastră iubire, ce o povesteşte,
Văzduhului toamnei îmbălsămat ,
Ascultă şi taci, i-al nostru păcat !

Ascultă şi taci, că psalmul îl cântă
Natură întreagă, prin toamnă cuvântă...
A noastră rostire-a descătuşat
Iertarea tăcută l-al nostru păcat.

Mara Emerraldi

AUR DE TOAMNĂ

Măritul codru-și ia mantaua aurie,
După o vară-n soare totul se pârguieste.
Se trece timpu-n aur pe dealuri și pe glie,
E toamnă. Nouă ni se dăruiește !

Măritul codru-și ia mantaua aurie,
Copacii-și leapădă de-acuma haina verde,
Iar câte-un răzlețit pe deal pare-o faclie,
Prin galbenul porumb omul se pierde...

După o vară-n soare totul se parguieste.
Coroana de stejar abdică cel mai greu.
Pe fruntea toamnei se-așează, strălucește...
Doar bradul stă de veacuri tânăr mereu, mereu.

Se trece timpu-n aur pe dealuri și pe glie.
Sudoarea de pe frunți uscată e de vânt.
Miros divin de struguri din via ruginie
,,Mulțam" ridică-n slavă, spre cer de pe pământ.

E toamnă. Nouă ni se dăruiește !
Metamorfoză de smarald ce ambr-ajunge,
Când Ra topindu-se natura poleieste,
Până ce norii gri incep a plânge...

Mara Emerraldi

ÎN ... UNIVERSUL IUBIRII

Mă trezisem lângă vocea ta 
ce mă dezmierda în cuvinte.
Tablou mi-ai făcut
şi m-ai agăţat
în rama sufletului tău.

Mă cânta glasu-ţi
în muzica şi versurile
care aparţineau altei lumi
---lumii noastre---
şi în care cutreieram,
mai ales nopţile,
unde luna ne era complice,
iar ochii argintii ai stelelor,
zâmbeau la noi.
Doar câte una se prosterna
şi cădea înaintea acestei iubirii,
pentru a-i împărtăşi
fiecare
câte o dorinţă ascunsă,
spre împlinire,
pe care ne-o dezvaluiam
în timp ce flamanzi de noi
ne chemam...
ne cautam...

,,Ce ţi-ai pus ?" ...ne-ntrebam...
,,Sărută-mă ! " ...îţi şopteam...
,,Sărută-mă!" ...îmi spuneai...

Aşa deschideam poarta lumii noastre
şi păşeam
un întreg
în...
UNIVERSUL IUBIRII .

Mara Emerraldi

VREAU

Vreau să ating infinitul ! 
Vreau să-l mângâi când zbor,
când cerul îşi cerne pe oameni albitul
al meu gând să plece pribeg călător !

Sinusoidă e drumul ce duce
şi vrerea mi-o urcă, coboară apoi,
în a vântului roză, în centru-n răscruce
găsesc infinitul. Se-ascunde de noi.

Coloana îi pleacă din mâna de sculptor,
surprins este timpul uşor strangulat,
iar cugetu-i este de prinţ judecător,
,,a fi" este verbul în lemn conjugat.

Seva din lemn--- infinitul cu minus
hrăneşte-al sau suflet şi-al meu ne-nţeles,
drepte tangente şi funcţii de sinus,
s-a jarului cal din a basmului mers.

Un mers ce-i parcurs pe-a cercului roată
pe inelele pomului ce creşte din noi
genealogic se-ntinde , pulsul îl poartă
din terminus punct spre raiul deapoi.

Mara Emerraldi

ÎNTREBĂRI

Te gândeşti că-n astă lume ,
De contraste şi mister
Şi-ţi repeţi în gând anume, 
Cum de stelele nu pier ?

Cum nu pier vechi constelaţii,
Ci destinul ni-l îmbracă?
Cum nu se sfarsec amanţii ,
Sabia scoasă din teacă ?

Sunt cântate-n rime albe,
Sau în stihiri s-îmbrăcate,
De poeţi cu plete dalbe
Şi cu minţi descătuşate .

Cum, atunci, de infinitul, ce primează
De-l socoţi nu poţi să-l prinzi ,
Doar cu mintea ce-ţi visează
Şi-n imagini de oglinzi ?

Dar cum lumea care-i cifre
Şi acorduri largi de liră,
Cum au scris-o-n hieroglife,
Cei ce-acuma mă inspiră ?

Cum istorii nesfârşite,
Infinite sunt de om ,
Ce-s făcute şi-ngradite,
În letopiseţi de domn.

Nu cumva suntem măsura
Timpului care s-a scurs ?
Timpul ce se dă de-a dura
Şi tot curge pe parcurs ?

Timpu-acesta care fuge
Nu e oare în impas ?
Oare el îmi va ajunge ?
Cât din el mi-a mai rămas ?

Mara Emerraldi

TIMPUL

Timpului timp să-i dăm !
Când nu avem ce-i da,
De timp ne-mprumutam , 
Din TIMP, maria sa.

Îl ascultăm bătând
Din microunivers,
Îl auzim viind
În inim-al sau mers.

În inima de mamă
Timp pentru noi el cântă,
Iar ritmul sau ne cheamă ,
Luni nouă ne frământă...

În microcosmos strânşi---
Sămânţa plămădind---,
De TIMP suntem împinşi
La viaţă răsărind.

El firul sau de ore ,
Le-mparte cu noi toate,
Din cercuri ce sunt hore,
Cununi pe frunţi împarte.

Din macrounivers,
Doar pentru noi răpeşte,
Zodii din a lor mers,
Nouă ne răspândeşte..

TIMP ne-ncununa-n stele,
O viaţă de mister.
Noi rătăciţi prin ele ,
Trăim într-un ungher.

TIMPUL îl consumăm,
Noi în clepsidra noastră.
Ne scurgem şi sperăm,
Privind ca prin fereastră.

Clepsidra să se-nvartă ,
Cu noi TIMP ce-am trecut,
Să îl luăm la trântă,
Căci asta n-am făcut.

Noi vrem drept de-autori,
Suntem carnea lui TIMP.
În viaţă că actori
Ne îmbrăcăm în nimb.

Mara Emerraldi

DOR

Am scris în nesfârşita-ntindere cuvântul DOR,
În unda legănat-a apelor.
Mi-a fost adus în deal la mal, 
De Pegas cel bătrân , înaripatul cal.

DOR am tot scris o pagia-ntr-o carte.
Mergând cu fantezia mai departe,
Cuvântul DOR în joc l-am scris,
Iar noaptea DOR mi-a apărut în vis.

DOR mi l-am scris ca epitaf
De DOR vreau să îmi cânte-un vechi taraf.
DOR să impodobeasc-o cruce de eter,
Ca popa să îmi cânte de DOR un interpret stingher.

DOR am să scriu cu litere de apă-n soare
Din raze am să-l scot şi-am să-l inec în mare.
DOR e cuvântul obsesiv şi greu
DOR este ceea ce-am trăit mereu.

Mara Emerraldi

AMINTIRE

Imagini cu satul, cu viaţa trăită,
Acolo, în zare departe,
În iarba culcată , proaspăt cosită, 
Te văd aplecată pe-o carte.

De tine m-apropii firavă făptură,
Tu ochi-ţi ridici către soare.
În faţă îţi stau , în bătătură,
Eu-s prinţul pe calul bătând din picioare.

Voinicul din basme uimită mă vezi,
Mare , puternic, din soare călare,
În şeaua alături străbatem livezi
Şi-al nostru galop e o încântare.

Cuvinte puţine, doar râsul în clocot,
În zborul pe cal cu vântul în plete,
Prin codru trecând cu calul în tropot,
Ne-ascundem de sat, de bătrânele fete.

Când seara se lasă ,şi ne împresoară
Ne-ntoarcem cu pasul pe jos,
Alături de calul ce-l tragem de sfoară
Gândind la tătuca că-i furios.

Pe uliţa plină de praf şi cu roaua,
Ne-ntoarcem noi paşii uşori,
Rostind în şoapte-un cuvânt, poate două
Trăim emoţii---comori.

Toate le văd în zare departe,
Te văd la poartă cum stai.
Acum aplecat pe vechea ta carte,
Mi-aduc aminte, c-a fost într-un mai.

Mara Emerraldi

EŞTI TÂNĂR BĂIETE

Eşti tânăr băiete şi vinul ce-l bei
îţi spumegă sângele şi nervu-ţi zvâcneşte,
privirea-ţi mângâie trupuri-femei 
când trupu-ţi cel tânăr după ele tânjeşte.

Eşti tânăr băiete şi-n destulul de lucruri
pe cant de cuţit cu somnu-ntr-o dungă
lumin-avalanşă te-nghite, te bucuri
prin pielea-ţi de fiară ies colţii să-mpungă.

Eşti tânăr băiete, cu spate vertical,
voinţa-ţi de hrană din corpuri celeste
hrăneşte al tău suflet cu-avant paradoxal
în albe cercuri dansezi cu vântu-n plete.

Eşti tânăr băiete, cu braţe vânjoase
îngenuncherea-ţi este petală de crin.
Beatiutudinea ce-o simţi îţi vine din oase,
din stârpea ce-ţi transmite genomul divin.

Eşti tânăr băiete, iar timpul de veacuri
îţi curge prin vene, îţi clocote-n viaţă,
fiu dezlegat, de vulturi hrănit cu-a lor leacuri
batista ridici provocării. Salut dimineaţă !

Mara Emerraldi

FII ARBORELE MEU GENEALOGIC

de Mara Emerraldi

Fii arborele meu genealogic
care din univers mi te-ai desprins.
Pe fiecare creangă agaţă-mi un fir logic
şi-atârnă-i foi ce sunt un vechi cuprins.

Schimbă astfel aceast-orânduială
pe frunze scris să-ţi fie doar iubirea.
Imaginea lui Eva în sfială
s-o văd şi eu, s-o vadă omenirea...

Şi fiecare frunză-n pastelul ei să poarte
săruturi ca peceţi de dragoste nebună.
Culoarea lor să fie păcatul cel de moarte
ce dăltuiesc pe frunza-ţi iubiri sub clar de lună.

Fii arborele meu genealogic,
trecut plin de victorii, cu floarea-ţi drept cunună !
Schimbă orânduiala şi sensul etimologic
menirii care-ai fost. La lira fii o strună.

Amorul să îl cânte a ta frunză de veacuri
undă de cântec fie emoţia vibrandă,
inimilor ce bat puternic prin iatacuri.
Tu schimbă rostul tău ,cu-a dragostei osândă.

Dulce-ţi va fi pedeapsa, ce-i a ta detrunchiere
corola-ţi drept ofrandă în piept să-mi dea vibraţii,
sub clarul cel de lună iubindu-ne-n cădere.
Fii arborele meu de multe generaţii !

PSALMUL LUMINII

Povară-i bucuria păcatului
ajunsă conexiune
pentru dezlegarea iertării.
Lumina suferinței
---fericirea jertfei
adusă Lui.
Trăirea orizontală
---de la minus
la plus în minus---
înălțare pe vertical
a omului
ce duce roza inapoi
în grădina Edenului.
Doar cei care
la loteria întrupării
câștigă păcatul
și suferința
sunt binecuvântati
de Divin
---ei, astfel,
prin crucea tainică,
vor cunoaște
Lumina cea adevărată.
Restul e explozia cuvântului
ce se pierde
în nimicul întunericului.

Tu,
Cel care Te arăți
numai durerii
dă-mi și mă îmbracă
cu haina nemuririi păcatului,
pentru a arde febril
suferința cunoașterii,
spre a străluci de
LUMINA TA !

Mara Emerraldi

...NIMIC DE NICAIERI !

Am obosit de-atâta aşteptare.
Ce grea e căutarea cu mutele-i tăceri !
De-i ziuă sau e noapte, de plouă sau e soare,
Aştept ceva s-apară. ---Nimic de nicăieri !

Am obosit de-atâta aşteptare.
Se-adună clipe-n plus din plusul altor eri,
Schimbând semnul pe axă, primind altă valoare,
Se-adună spre trecut.... Nimic de nicăieri !

Din multele cărări --- sagetiele de stele---
Al vieţii sens se strânge din mâine, azi şi ieri,
Pe ritmuri cosmice, în paşi uşori de iele,
Suntem în Univers... Nimic de nicăieri !

De-i ziua sau e noapte, de plouă sau e soare,
Speranţă , vis, iluzii ---copii ce stau stingheri
la poarta aşteptării, spre-a fi o întâmplare .
Big-Bang să se refacă-n .... Nimic de nicăieri !

Când toate se reduc l-aştepta să fie,
Chiar ,,dorul de luceferi" din sânul de dureri---
În cronici însemnări de-acea cosmogonie;
Aştept ceva s-apară. ---Nimic de nicăieri !

Aştept ceva s-apară. ---Nimic, de nicăieri !
De-i ziua sau e noapte, de plouă sau e soare,
Ce grea e căutarea cu mutele-i tăceri !
Am obosit de-atâta aşteptare .

Mara Emerraldi

DORINTE

Îmi pune-n poală soarele şi marea
În faptul zilei vin să mă-mplinesti !
Cu vorbele-ţi alese coboară inserarea,
În care ne-om ascunde. Iubite drag îmi eşti !

Aştept s-aud cuvântul cel magic care sună
Şi cum din zări de mare şi de munte
El bogăţia lumii îmi adună,
Coroana fericirii aşeze pe-a mea frunte.

Pirat de sentimente, tu darul îl primeşte,
Pacea ce ţi-o aduc pe a ta nava ,
Iubirea-mi diamant ce străluceşte
Împrăştiind sclipiri precum vulcanul lavă

Pune-l pe-a ta coroana ce inima-ţi cuprinde,
Te-nnobileze că pe-un mare riga !
E nestemata mea, inima-mi ţi-o-ntinde
Cântându-ţi numele. Auzi, neîncetat te strigă ?

6 sept 2015
Mara Emerraldi

NU TE-AM UITAT IUBITE...

Nu te-am uitat iubite, nu se poate,
Chiar de nisipul timpului s-a scurs pe noi.
Nimeni, nimic n-are a mă desparte
De tine şi de-ntregul deamandoi.

Nu te-am uitat iubite, căci te-am trecut în carte,
E cartea-n care noi am scris sute de foi,
În care dragostea trece dincolo de moarte,
Caligrafie este în viaţă de apoi.

Nu te-am uitat iubite, noi mergem mai departe,
E scris în stele de când venit-am goi,
Cu şcoala-naltei vieţi de belearte,
Timp-spaţiu îl transcedem, prin râsete şi ploi.

Nu te-am uitat iubite, nu se poate,
Eşti jumătatea mea, întregul amândoi !
Nu te-am uitat iubite, noi mergem mai departe,
Ne-om regăsi în alţii râzând, fugind prin ploi .

5 sept. 2015
Mara Emerraldi

LA TEIUL LUI EMINESCU

În Iaşi, la Eminescu am venit,
Să-mi poarte pasul penei pe hârtie.
Blagoslovenie să îmi dea teiul înfrunzit,
La versu-mi cel doresc cu duh în poezie.

Eu rog Luceafărul ce mă priveşte trist,
Cum mă căznesc să scot trei vorbe către dansul,
Primească-mi rugăciunea ca pe un acatist !
Privesc la el pe soclu, mă năpădeşte plânsul.

Din sfera ta, din chaosul imens
Coboară rostuire lumii mele !
Tu, cel ce-ai scris iubirea ca pe-un sens,
Coboară-mi dragostea din cer de stele !

Cerut-ai schimb de pământean la Tata
Şi mamei Luna i-ai pledat iubirea,
Pentru a te lega de Cătălina fata,
Ai vrut să-ţi dai, Luceafăr, nemurirea.

Istoria ai scris-o-n elegie,
Muzica codrului, tu, fără note-ai prins-o,
Acestui neam român tablou făcut-ai mărturie,
Cu-a ta emblemă limba i-ai cuprins-o.

Părinte-al poeziei îmi dezleagă
Cuvintele şi muzele divine !
Tu fă că lume-această să-nţeleagă
Că dragostea din cer ne aparţine !

Ne naştem din iubire spre iubire.
Tu, slova ta ai prins-o-n slujba vrerii.
Această e pecetea în nemărginire,
De-aceea vreau să gust din cupa reînvierii !

Ofrandă ţi-aduc rima care stângaci o prind,
Eu, versificator de vise şi iluzii .
La teiul tău mă aflu cu sufletu-mi jelind,
De multele tristeţi şi multele confuzii .

Eu, candelă nu sunt cum mi-este năzuinţa,
Mă mângâi cu aleanul că-ncerc a lumina.
Cândva, odată, mi-oi împlini dorinţa,
Arzând torţa iubirii atunci voi învia !

2 septembrie 2015
Mara Emerraldi

VIATĂ---IUBIRE

Paşii ne poartă
să ne ardem în căuşul fericirii,
---mai mare sau mai mic---
dat de o libertate strâmtă de timp.
Punem tămâia sufletelor noastre
că înălţare din cripta vieţii ,
de unde,
pline de elan,
ne zboară gândurile,
speranţele,
spre un mâine
ce se pierde continuu
într-un azi
de-o clipă,
care agăţat apoi,
într-un trecut de cremene,
indestructibil,
atârnă al nostru epitaf.

Suntem materia vieţii,
în care clocote lavă
cea roşie,
incandescentă
a puterii dragostei,
pornită din epicentrul
microunivers,
ce-o face
să pulseze,
să irumpă,
să invadeze,
întreg macrouniversul,
ce vibrează
din primul cuvânt :
IUBIRE !

1 sept. 2015
Mara Emerraldi