LA TEIUL LUI EMINESCU

În Iaşi, la Eminescu am venit,
Să-mi poarte pasul penei pe hârtie.
Blagoslovenie să îmi dea teiul înfrunzit,
La versu-mi cel doresc cu duh în poezie.

Eu rog Luceafărul ce mă priveşte trist,
Cum mă căznesc să scot trei vorbe către dansul,
Primească-mi rugăciunea ca pe un acatist !
Privesc la el pe soclu, mă năpădeşte plânsul.

Din sfera ta, din chaosul imens
Coboară rostuire lumii mele !
Tu, cel ce-ai scris iubirea ca pe-un sens,
Coboară-mi dragostea din cer de stele !

Cerut-ai schimb de pământean la Tata
Şi mamei Luna i-ai pledat iubirea,
Pentru a te lega de Cătălina fata,
Ai vrut să-ţi dai, Luceafăr, nemurirea.

Istoria ai scris-o-n elegie,
Muzica codrului, tu, fără note-ai prins-o,
Acestui neam român tablou făcut-ai mărturie,
Cu-a ta emblemă limba i-ai cuprins-o.

Părinte-al poeziei îmi dezleagă
Cuvintele şi muzele divine !
Tu fă că lume-această să-nţeleagă
Că dragostea din cer ne aparţine !

Ne naştem din iubire spre iubire.
Tu, slova ta ai prins-o-n slujba vrerii.
Această e pecetea în nemărginire,
De-aceea vreau să gust din cupa reînvierii !

Ofrandă ţi-aduc rima care stângaci o prind,
Eu, versificator de vise şi iluzii .
La teiul tău mă aflu cu sufletu-mi jelind,
De multele tristeţi şi multele confuzii .

Eu, candelă nu sunt cum mi-este năzuinţa,
Mă mângâi cu aleanul că-ncerc a lumina.
Cândva, odată, mi-oi împlini dorinţa,
Arzând torţa iubirii atunci voi învia !

2 septembrie 2015
Mara Emerraldi