joi, 24 septembrie 2015

EŞTI TÂNĂR BĂIETE


Eşti tânăr băiete şi vinul ce-l bei
îţi spumegă sângele şi nervu-ţi zvâcneşte,
privirea-ţi mângâie trupuri-femei 
când trupu-ţi cel tânăr după ele tânjeşte.
Eşti tânăr băiete şi-n destulul de lucruri
pe cant de cuţit cu somnu-ntr-o dungă
lumin-avalanşă te-nghite, te bucuri
prin pielea-ţi de fiară ies colţii să-mpungă.
Eşti tânăr băiete, cu spate vertical,
voinţa-ţi de hrană din corpuri celeste
hrăneşte al tău suflet cu-avant paradoxal
în albe cercuri dansezi cu vântu-n plete.
Eşti tânăr băiete, cu braţe vânjoase
îngenuncherea-ţi este petală de crin.
Beatiutudinea ce-o simţi îţi vine din oase,
din stârpea ce-ţi transmite genomul divin.
Eşti tânăr băiete, iar timpul de veacuri
îţi curge prin vene, îţi clocote-n viaţă,
fiu dezlegat, de vulturi hrănit cu-a lor leacuri
batista ridici provocării. Salut dimineaţă !
Mara Emerraldi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu