ÎNTREBĂRI

Te gândeşti că-n astă lume ,
De contraste şi mister
Şi-ţi repeţi în gând anume, 
Cum de stelele nu pier ?

Cum nu pier vechi constelaţii,
Ci destinul ni-l îmbracă?
Cum nu se sfarsec amanţii ,
Sabia scoasă din teacă ?

Sunt cântate-n rime albe,
Sau în stihiri s-îmbrăcate,
De poeţi cu plete dalbe
Şi cu minţi descătuşate .

Cum, atunci, de infinitul, ce primează
De-l socoţi nu poţi să-l prinzi ,
Doar cu mintea ce-ţi visează
Şi-n imagini de oglinzi ?

Dar cum lumea care-i cifre
Şi acorduri largi de liră,
Cum au scris-o-n hieroglife,
Cei ce-acuma mă inspiră ?

Cum istorii nesfârşite,
Infinite sunt de om ,
Ce-s făcute şi-ngradite,
În letopiseţi de domn.

Nu cumva suntem măsura
Timpului care s-a scurs ?
Timpul ce se dă de-a dura
Şi tot curge pe parcurs ?

Timpu-acesta care fuge
Nu e oare în impas ?
Oare el îmi va ajunge ?
Cât din el mi-a mai rămas ?

Mara Emerraldi