IUBIRI CELESTE

Când fulgii peste noi se ning,
îngerii îşi scutură aripile,
semn că nu ne-au părăsit,
ne poartă-n grija lor
mângâindu-ne gândurile,
cugetul
prin curgerea blândeții,
a strălucirii frumuseții celeste.

Când ninge peste noi
cu fulgi sau cu petale albe,
cu razele sau frunzele de aur,
e semnul îmbrățişării ce vine
din înalturi.

Şi încă
se mai ninge iubire ...

26 feb. 2017
Mara Emerraldi

ÎNTREBĂRI

Plăpânzenie atât de puternică
care sfidezi întunericul,
ce-ți potolesti setea 
şi prinzi viață din apa gheții
ca o rugă a inimii,
răsarit de iubire,
bastion pentru trecerea lui Cronos,
cine eşti tu?

Înțelepciune
îți ai izvoarele
în albul ghiocelului,
răsărit din pământul
cuprins de vifornițe
şi urlet de lupi hămesiți?

4 martie 2017
Mara Emerraldi

DE DOR

Dor de albastru,
dor de senin,
după mult tulbure,
atâta chin ...
Dor de culoare,
dor de frumos,
dor de speranță,
de drum luminos ...
Dor de petale
de-un alb - gingăşie,
de macii în flăcări
în raze, o mie.
Dorul de viață,
de copaci ce-nfloresc,
dorul de dor,
de tot ce-i firesc ...

10 martie 2017
Mara Emerraldi

LACRIMEI

Din durerea lacrimei
storc gândul ce păstrează
profunzimea iluziei.
Magie sau vis,
vis sau magie,
acolo, unde la graniță
culorile sunt furate de iluzie,
singură doar ea,
lacrima fiind reală,
ce poate şterge chipul măştii,
şi multe altele,
dar...
nu chiar toate.
Nici visul,
nici magia nu rămân aproape,
numai căldura lacrimei,
ce-n vremi va curge nentrerupt...

Naştere de stele
de frumusețe şi sclipirea.

5 martie 2017
Mara Emerraldi

ADAGIO

Cu o forță universală
timpul,
lent, lent,
perseverent,
spart-a placenta,
loc de plămadă al
cuvântului,
de s-a făcut lumină.
Din pulbere de stele,
trup de humă dăltuit-a,
iar din văzduh
privirea a rupt duhul,
ca pâinea ce-a fost frântă,
înmulțită prin împărțire,
hrană
timpului din noi
să îl dureze.

Adagio ...

19 martie 2017
Mara Emerraldi

FINAL RETORIC

O, de iubire cât mi-e sete,
De cât frumos este în ea cuprins,
De mângâierea vântului în plete,
Cireşul înflorit ce peste mine-a nins!

Vai, cât mi-e sete de iubire!
,,Floare albastră'' spusă-n şoapte,
Din curcubeul plin de nemurire
Ieşit-a un tablou - opera firii-n noapte.

Izvorul clipelor de altădată
Ajuns-a de demult un dor scăpat,
Iar toată fericirea-ncununată
Strânsă-i în vas de lut, un vas crăpat.

Această lume e demult apusă,
Nici lupii nu mai urlă în pustiu.
Durerea ca o zdreanța e ajunsă,
O, basm ferice, din tine ce să scriu?

Rămas-a setea să-mi cutreiere ființa,
Să fie hrană rodului din toamnă.
Spre-nțelepciune-mi este năzuința ...
Iubirea ... fericirea ... ce înseamnă?

20 martie 2017
Mara Emerraldi