ODĂ GÂNDULUI

Cu gândul m-am eliberat şi-am învăţat să zbor ! 
M-am înălţat cu el, în slăvi, spre soare. 
Trecut-a mări şi munţi, putere făr' motor, 
Pe-a aripa lui venit-a cea dintâi înfiorare.

Am mângâiat cu gândul seninul de aproape, 
El semiluna nopţii tainic mi-a ascuns-o-n sân... 
Ca sângele năvalnic gându-mi porni spre ape, 
Să presure, pe unde, luciri din curcubeul zân.

A coborât, apoi, în neguri de păduri, 
Răcoarea lor mi-aduse pe-a clocotului sânge... 
Gându-mi spaţiul măsoară fiindu-i drept măsuri 
El timpul îl opreşte în lacrima-mi ce plânge.

Tu, dulce amintire te-ai închegat în suflet, 
Mărite Gând --- forţă universală ! 
În orişice suflare-mi îţi simt uşorul umblet, 
Când hoinăreşti cu mine în lumea cea stelară...

Străbatem lumi celeste, esenţ' filosofale, 
În matematici pure găsim sunet de liră... 
Şi despicăm istorii cu epoci triumfale, 
Tu, gând, mi-aşterni pe chip când zâmbet... 
când altul ce se miră...

Putere ce exişti în slujba omenirii, 
Unică, creatoare de la-nceput de ere, 
Te-aşez tăcut pe foaie --- odă descoperirii, 
Tu, gând ,ce-ai pribegit cu mine-n alte sfere.

14 nov 2015 
Mara Emerraldi