ÎNCĂTUŞAREA FIINŢEI

Atâta suferinţă este strânsă...
pe chip, nici tristul zâmbet n-a rămas.
'Ntre caudine furci fiinţa-mi e cuprinsă...
Mă simt al numanui, un suflet de pripas .

Am gust amar şi acru de-atâta zvârcolire,
o viaţă-n care zorii nu-s bucurii, ci chin...
Rătăcitor spre stele, destin spre regăsire,
să umple golu-acesta de praznic în festin...

Încătuşat în trupul frumos care apasă
povara grea pe suflet--- pământul în spinare...
În plină strălucire de Univers, de-acasă,
stă-ngenuncheata fiinţa, de viaţa-ncatusare...

Mi-e sufletul bolnav de-atâta suferinţă 
nu, nu mai vreau să îl împovărez !
M-am săturat de-atâta neputinţă
şi doar în poezie să mă exorcizez !

22 oct 2015 
Mara Emerraldi