luni, 12 octombrie 2015

OCTOMBRIE-ŞI CADE PLOAIA...



Octombrie mânjit-a ceru-n gri,
Iar norii grei stau tot mereu să cadă,
Chipuri umane prind a se-nnegri,
Oraşul are-n gri a lui arcadă...
Octombrie-şi cade ploaia... gri în stradă !

Aer îngreunat de-atâta gri.
Topirea plumbului apasă greu pe noi,
Privirea noastră-ncepe-a adumbri
De-atâta gri de plumb, griul de ploi...
Octombrie-şi cade ploaia... rece sloi .

În zare, vârf de munte e în gri .
Coroană de oţel duce pe a sa frunte.
Roca mângâie brazii-ncepând a aburi,
Dantela Geei fiind zeilor punte...
Octombrie-şi cade ploaia... să-i înfrunte .

13 oct 2015
Mara Emerraldi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu