ELUCUBRAŢIA VIEŢII

Am încetat să mai trăiesc
de când tu,
viaţă,
te-ai instalat comod în mine,
fără a-mi cere voie,
ci că un drept
pe care ţi-l arogi
de atâta timp de existenţa
a ceea ce sunt .

Meandre mi-ai făcut în suflet
spre a mă pierde,
precum pasărea în abisul înaltului,
dar cu fiecare dizolvare
când frântă am fost ,
de atâtea ori,
departicularizarea mea
m-a transces şi sedimentat
într-un alt timp-spaţiu,
într-o cunună atemporală
ce incheie cercul,
un ostrov de verdeaţă,
unde pragul durerii
nu se mai vede,
demult...
demult...
de la-nceputul facerii.

Acum-aici, din nou,
zâmbesc ;
un zâmbet ... un fluture alb,
alt zâmbet ... alt fluture alb,
alte zâmbete ... alţi fluturi albi ...
Un univers infinit de fluturi albi...
---venit-a bucuria iernii
din pruncie ...
şi mă botează
iar ...
şi ... iar,
primenindu-mă în haină
albă ,
nouă ...
pentru eternitate .

21 aug 2015
Mara Emerraldi