JOCUL LUMINILOR

Mă privea tăcut, pe furiş,
de după ram
cum creşteam din pământ 
în verdele ierbii
legănată ori cântată
de vânt,
Soarele.

Ridicam culoarea cicorii
pe-ntinsul senin,
zâmbind speriam norii,
ridicând neliniştea apei
pân' la pacea dintâi,
eu,
primeam drept răsplată
mângâieri tandre
a brațelor de aur ...
îmi şoptea:
,,mai rămâi'', ,,mai rămâi'',
Soarele.

Pierdută plăcut în lumina de astru,
regăsitu-m-am
reflectată-n cuvântul ce sunt,
Scânteie.

23 iunie 2017
Mara Emerraldi