CÂNTEC CU SLOVĂ

CÂNTEC CU SLOVĂ

Cânta-voi cu slovă,
şi-am să spun în vorbă,
sufletului leac,
cântul când mi-l fac,
el, voiesc să-mi placă
- haină ce mă-mbracă,
într-o melodie
vis ca şi-alifie.

Pe brațe-am să-mi pun
vântul de-l adun,
mă ducă în sus
unde-i gândul dus,
să-i urez de-l prind:
să-l văd înflorind,
răsfățat de soare
'n auriu culoare.

Am să-mi pun, apoi,
din poiene noi,
puf de păpădie,
aripi voi să-mi fie,
mă ridice-n zbor,
mă urce la nor,
ăla care plânge,
de spală şi unge,
curăță, răsfață,
Pământul cu viață.

A teiului floare
cu mirosul care
înalță la cer,
cu mare mister,
orişice simțire,
orice dar din fire,
îl las să mă poarte,
să îmi facă parte,
de dor ogoit,
care m-a muncit,
zile, nopți întregi
în post şi-n câşlegi.

Poiana cu floare
va pune culoare,
cerul azuriu,
în zori pirpuriu,
amurg, sângeriu
ajuns vinețiu,
alb de margarete,
la fete în plete,
roşul macului,
floarea câmpului
şi a dorului.

Cântu-mi de-o răzbate
pân' la miazănoapte,
ori la miazăzi
de-l veți auzi,
să ştiți de-l primiți,
slova-i de-auziți,
teiu' mreje-o-ntinde
şi vă va cuprinde
'n vers melodios
glăsuit duios.

10 iulie 2017
Mara Emerraldi