Din fuiorul timpului,
după coborârea din Rai,
prin furcile caudine,
cu jugul după gât,
în strigăte de ocară,
purces-am la cautarea
iertării păcatului.
... și păcatul a fost ispititor ...
un măr roșu,
nepăzit,
cum erau
,,merele de aur” ale lui Prâslea cel voinic.
... și păcatul era roșu ca iubirea,
de atâta iubire era atât de roșu!
... și păcatul era iubire,
... și, da ...
tot prin iubire se iartă!
După coborârea din Rai,
tărâmul iubirii,
tărâmul unde s-a săvârșit păcatul,
de ,,visul de luceferi”,
de dorul păcatului ancestral,
trecând prin cele patru anotimpuri
în căutarea-mi
vreau
anotimpul meu, păcatul!
14 mai 2016
Mara Emerraldi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu