SPRE NEMURIRE ...

 

 Trec anii ...

SPRE NEMURIRE ...

Eu strâng secunele în mine,

ducându-mă tot mai aproape de Cel ce m-a creat. 

O cărămidă sunt 

din lut, din apă şi din duh, 

îndumnezeită în sfânta taină  a botezului ,

pentru a fi zidită la facerea lumii. 

Preotul îmi îndrumă paşii gândurilor, 

prin vijelia ploilor biciuitoare,

în vreme ce trupul este spălat, 

albindu-se de atâta terecere de timp.

SPRE NEMURIRE !

Mă-ndrept spre nemurire,

cu dragostea mâna în mâna,

fiind , eu , 

rod al dragostei cereşti .

Mă-ndrept spre nemurire,

urcând cu mine vise,

şi pretenţia unor idealuri lumeşti,

târându-le până în vârful curcubeului,

murdarindu-le de iluzia culorii,

apoi, 

lăsându-le să zboare,

sau ...

să alunece pe celalaltă parte,

pentru a da culoare clipelor vieţii...

celor ce curg,

ce curg...

SPRE NEMURIRE...

25 mai 2015

Mara Emerraldi