NOI

Din liniştea grădinii a vieţii fără vise
noi fost-am coborâti spre a urca .
Apoteoza veşniciei cu margine deschise,
o ducem precum Atlas ;
matricea-i ne-a marca .

În noi trăieşte veşnicia
şi-ncununati suntem cu constelaţii .
Târându-se-n noi, timpul
roade nimicnicia
din unii după alţii, ce lasă aspiraţii.

Noi suntem timpului un trup de humă
purtându-i strălucirea de aura fetală.
Fir de nisip clepsidrei, ce clipa i-o consumă
pe vertical, până la fluviul Styx
---dreapta orizontală.

A cărnii veşniciei, astfel, noi întregim ;
culoarea o sădim din aura divină.
Tot Universul însăşi e plini de NOI
---eu ...tu...ad-interim...
plutind pe luciul apei ajungem la Lumină .

14 mai 2015
Mara Emerraldi