O viață-n care ne-nălțăm,
scădem din ani, zile, secunde,
deși scădem tot adunăm
și minus face plus, oriunde.
De-acord ne punem să murim
din prima zi, de la născare,
murim în timpul ce-l trăim,
rămâne-n urma noastră sare.
Din primul plânset de copil,
din tot efortul vieții noastre,
al timpului cărnii fitil,
ne ridicăm încet spre astre ...
Prin lacrimi calde și sudori
a vieții toată suferință,
zâmbim la soare și la flori,
un zâmbet trist de neputință.
Nevoia de-a ne-ntoarce-n neant
lăsând în urmă alba humă,
noi, fiecare un atlant,
ne presurăm ca fina brumă,
În timp ce scara o urcăm,
pe raza ce-a fost coborâtă,
și dintr-un minus ne-avântăm,
spre-o altă viață nenăscută.
13 martie 2016
Mara Emerraldi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu